Răsturnare de situație sau mascaradă la cel mai înalt nivel? Generalul Dumitru Dumbravă și-ar asuma toată vina în Dosarul Generalilor, pentru a-l scăpa basma curată pe generalul negru, Florian Coldea. O practică în lumea mafioților, spune, tranșant, consultantul politic Cozmin Gușă.  

Dumitru Dumbravă se sacrifică pentru a-l scăpa din ghearele justiției pe generalul Florian Coldea. Potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS, Dumbravă susține că el este cel care a orchestrat loviturile statului paralel. 

Dacă justiția ar fi corectă, Coldea nu ar scăpa fără condamnare, atrage atenția Cozmin Gușă. 

Într-o intervenție la Realitatea PLUS, analistul politic Cozmin Gușă a vorbit despre scandalul momentului, audierile și punerea sub acuzare a lui Florian Coldea și a generalului Dumitru Dumbravă, prezentând detalii neștiute din acest dosar și completând informațiile furnizate de către afaceristul Cătălin Hideg.

 

„În ce mă privește, cunosc cazul lui Hideg de peste un an, în condițiile în care anul acesta împlinesc 18 de când mă bat cu sistemul Coldea. Am văzut multă dezamăgire la unii dintre cei care ar fi sperat să-i vadă în cătușe pe cei doi; din punct de vedere juridic era posibil să i se dea cătușe celui care avea vină și erau probe directe, Dumitru Dumbravă, însă certificatul lui medical, care arată o recidivă a unui cancer duodenal cu extensie înspre pancreas și ficat, de care a fost operat acum 3 ani în Franța, l-a ajutat cumva să obțină doar control judiciar. Probabil că verdictul ar fi fost de arestare dacă n-ar fi fost această boală. Dar, chiar și așa, vă rog să consemnați un lucru salutar, faptul că a fost scoasă din priză conducerea acestei rețele infracționale de generali interlopi. În comunicatul DNA de astăzi, dacă ați apucat să-l citiți – e lung, are 34-36 de pagini – apare această rețea. Desigur, au apărut și detalii pe surse conform cărora, cu cinismul care-l caracterizează, dacă vă uitați în privirea lui Coldea, cinismul acesta se vede, are și niște cauze probabil, în timp, vor fi date și verdicte medicale, el a dat vina pe Dumbravă pentru că Dumbravă e bolnav. Este în fază terminală, din nefericire, eu îi doresc sănătate, că așa se face creștinește, dar pe surse, de la UM-urile de presă, nu doar de la noi, dar le confirm și eu, în audierile de ieri acest Coldea a dat vina pe cel bolnav, pe Dumbravă. Îi convine acest lucru. În schimb, din traseul banilor se vede că el este într-o culpă penală pentru că a încasat bani de consultanță fără să presteze acea consultanță.

Vom reveni cu amănunte. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here