Surse guvernamentale afirmă că în cadrul şedinţei de Guvern de joi nu a fost prezentată de către vicepremierul Dan Barna nicio notă referitoare la decesele COVID-19

Surse guvernamentale au transmis, vineri seară, că în cadrul şedinţei de Guvern de joi nu a fost prezentată de către vicepremierul Dan Barna nicio notă referitoare la decesele COVID-19. Surse guvernamentale au afirmat, vineri seară, că în cadrul şedinţei de Guvern de joi nu a fost prezentată de către vicepremierul Dan Barna nicio notă referitoare la decesele COVID-19. Vicepremierul Dan Barna a afirmat, vineri, într-o postare pe Facebook, că a fost informat, în urmă cu o zi, de Ministerul Sănătăţii că verifică “posibile inadvertenţe în modul de raportare a persoanelor decedate de COVID-19 în cele două baze de date folosite de autorităţi” şi că i-a transmis premierului o notă de informare în acest sens, înregistrată joi, la ora 11.05. “Ulterior, în cadrul şedinţei de Guvern de ieri i-am transmis premierului ca am fost informat că este o situaţie în analiză la Ministerul Sănătăţii legată de metodologia privind înregistrarea deceselor de COVID-19 şi că am cerut să-i fie trimisă şi că a primit o notă pe acest subiect. Premierul, ca ministru interimar al Sănătăţii, mi-a comunicat că va analiza aceste informaţii”, adaugă Barna. Vlad Voiculescu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că există diferenţe fundamentale între decesele raportate de COVID şi cele reale.    Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here