Un tânăr în vârstă de 18 ani din judeţul Teleorman a fost reţinut şi apoi arestat preventiv sub acuzaţiile de viol şi violare de domiciliu. El a mers la locuinţa unei femei pe care o cunoştea din vedere şi, sub pretextul că îi cere o ţigară, a intrat peste ea în casă şi a violat-o. 

 

Incidentele au avut loc sâmbătă, 20 aprilie, victima reclamând fapta a doua zi iar tânărul fiind reţinut în cursul zilei de luni. 

„În fapt, în ziua de 21 aprilie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi direct de către o femeie în vârstă de 67 de ani, din comuna Pleşoiu, judeţul Olt, despre faptul că, în ziua de 20 aprilie a.c., în timp ce se afla în locuinţa sa de pe raza localităţii Smârdioasa, ar fi fost victima infracţiunii de viol. Cercetările efectuate de poliţişti au evidenţiat faptul că tânărul ar fi săvârşit asupra femeii de 67 de ani acte sexuale, prin constrângere. De asemenea, la solicitarea victimei, tânărul a refuzat să părăsească imobilul”, informează, marţi, Poliţia judeţeană Teleorman. Surse judiciare au declarat pentru News.ro că tânărul o ştia pe femeie, se văzuseră de mai multe ori, dar nu comunicau. El a mers la poarta acesteia sub pretextul că îi cere o ţigară, a intrat peste ea în casă şi a violat-o. Pe numele agresorului a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Polițist din Ploiești, cercetat penal după ce a fost acuzat de viol. Cazul a ajuns în atenția IPJ 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here