Un incident de-a dreptul halucinant a avut loc duminică, în Sectorul 4 al Capitalei. Un tânăr în vârstă de 20 de ani se zbate între viață și moarte, după ce a fost bătut crunt de un minor de 17 ani cu o coadă de topor.
Victima a fost lovită în mod repetat în zona pieptului și în cap cu coada de topor de către minorul în vârstă de 17 ani care acum este cercetat pentru tentativă de omor calificat. În acest caz, oamenii legii au mai reținut și un tânăr de 18 ani care cercetat pentru complicitate.
Anchetatorii spun că agresorul și-ar fi premeditat fapta, întrucât ar fi aşteptat-o pe victimă la ieşirea din scara blocului în care locuia, în sectorul 4 al Capitalei, şi ar fi venit însoţit de alţi trei tineri, înarmaţi cu un cuţit, o coadă de topor şi un spray lacrimogen.
În urma bătăii încasate, tânărul de 20 de ani a fost transportat de urgență la spital, unde este în stare critică.
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au transmis că luni, 17 martie, procurori ai instituţiei au pus în mişcare acţiunea penală împotriva a doi inculpaţi (doi bărbaţi în vârstă de 17, respectiv 18 ani), cercetaţi pentru tentativă de omor calificat săvârşit cu premeditare, în calitate de autor, respectiv complice, precum şi pentru infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice.
În baza mijloacelor de probă administrate, procurorii au reţinut, în esenţă, că duminică 16 martie, în jurul orei 14:10, inculpatul în vârstă de 17 ani a mers în apropierea blocului unui bărbat în vârstă de 20 de ani, din sectorul 4 al Capitalei, iar când victima a ieşit din scară minorul a lovit-o în repetate rânduri în torace şi în cap, cu o coadă de topor din lemn, provocându-i căderea şi lovirea de pământ, arată sursa citată.
Potrivit oamenilor legii, probele au relevat că inculpatul de 17 ani a premeditat fapta înarmându-se cu o coadă de topor şi mergând la locul săvârşirii acesteia împreună cu tânărul de 18 ani – înarmat cu un cuţit, precum şi cu alte două persoane înarmate cu o coadă de topor, respectiv un spray iritant lacrimogen.
Inculpatul în vârstă de 18 ani, acuzat de complicitate la tentativă de omor calificat, i-a acordat sprijin moral autorului faptei, la fel cum au făcut şi ceilalţi doi participanţi. Dintre cei din urmă, unul este cercetat în calitate de suspect pentru infracţiunea de complicitate la tentativă de omor calificat şi se încearcă depistarea sa, iar celălalt nu a fost încă identificat, arată anchetatorii.
După ce a fost lovit în repetate rânduri cu coada de topor şi a căzut la pământ, tânărul de 20 de ani a rămas acolo în stare convulsivă, fiind transportat în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. În prezent, starea victimei este critică.
Cei doi inculpaţi de 17 şi, respectiv, 18 ani au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar ulterior un judecător de la Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri continuă cercetările în vederea găsirii suspectului menţionat mai sus, precum şi pentru identificarea celui de-al patrulea participant.