O tânără de 24 de ani a fost rănită, miercuri, într-un accident la săniuş petrecut în zona Bâlea Lac din judeţul Sibiu, ea fiind recuperată de salvamontişti şi predată unui echipaj SMURD pentru a fi transportată la spital. Din primele informații, victima a suferit un traumatism cranian. 

Reprezentanţii Salvamont Sibiu au anunţat că au intervenit, miercuri, după un accident la săniuş petrecut în zona Bâlea Lac. Victima a fost o tânără în vârstă de 24 de ani, de naţionalitate română. ”În urma incidentului, victima a suferit un traumatism cranian necesitând acordarea de prim ajutor la faţa locului. Salvatorii montani au asigurat stabilizarea şi monitorizarea pacientei, după care aceasta a fost transportată în condiţii de siguranţă până la baza muntelui, unde a fost predată unui echipaj medical SMURD pentru transportul către o unitate spitalicească”, au transmis reprezentanții Salvamont Sibiu.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here