Mihai Pascu, tatăl şoferului drogat care a omorât cu maşina doi tineri în localitatea 2 Mai, în vara anului trecut, le-a transmis, marţi, jurnaliştilor să îi lase în pace pe părinţii victimelor şi să nu-i mai “asmută” împotriva lui.
“Eu de copiii ăia nu vreau să vorbesc, este un lucru tabu pentru mine. Dacă pentru dumneavoastră nu este un lucru tabu, este treaba dumneavoastră. Pentru mine este un lucru solemn acolo. Sunt nişte copii morţi, în nişte condiţii anume, iar eu nu vreau să vorbesc despre aşa ceva şi nu vreau să mai dau carne la tocat pentru presă. Lăsaţi oamenii ăia în pace, că aţi distrus, îi distrugeţi cu sănătatea şi îi asmuţiţi împotriva mea şi au ajuns săracii să ameninţe public. Vă daţi dumneavoastră seama ce aţi făcut? (…) Dumneavoastră aţi făcut nişte lucruri şi nu i-aţi lăsat pe fiecare să-şi plângă morţii şi să-şi tragă sufletul”, a declarat Mihai Pascu, la Tribunalul Bucureşti.
Cum încearcă Mihai Pascu să manipuleze opinia publică! Interviu halucinant
El consideră că a încercat să facă “ce trebuia făcut”, atunci când a fost întrebat dacă are un mesaj pentru părinţii copiilor morţi.
“Dumnezeu să îi ierte. Am încercat de fiecare dată să fac ce trebuia făcut. Nu am putut să fac din cauza faptului că, dacă făceam un pas, eram arestat. Am avut ambulanţă pregătită pentru cei care erau victime, am avut medic privat asigurat şi am dovezi în sensul respectiv. Asta a fost să fie, De asta deci am ajuns la mediator, pentru că astea sunt regulile, asta este legislaţia şi trebuie să mă conformez. Îmi pare foarte rău cu ceea ce aţi făcut şi vizavi de justiţie şi vizavi de toate cele (…) E un cancan total”, le-a răspuns el jurnaliştilor.
Mihai Pascu a venit marţi dimineaţa la Tribunalul Bucureşti, unde este programat un nou termen, în cameră preliminară, în procesul în care este trimis în judecată alături de fiul său, Vlad, şi soţia sa, Miruna.
Vlad Pascu este acuzat de consum şi trafic de droguri, Miruna Pascu de infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, iar Claudiu Pascu de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.