Comisarii de la Protecția Consumatorilor au închis o populară tavernă grecească din sectorul 1 și au dat amenzi, în urma unui control făcut în baza unei sesizări. 

„Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Sector (CPCS) 1 a desfăşurat o acţiune de control la operatorul economic SGE Construct Proiect SRL, care administrează restaurantul Roka Greek Taverna, din Capitală, în urma unei sesizări primite de la consumatori”, a transmis, sâmbătă, ANPC, conform News.ro.

Sursa citată a precizat că, pentru neregulile constatate, comisarii au aplicat o amendă contravenţională în valoare de 5.000 lei, un avertisment şi au dispus oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor.

Abaterile găsite de ANPC sunt:

folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, cu chedere desprinse, grătare cu prezenţă de rugină, depuneri de gheata pe pereţii lateraliutilizarea unor produse alimentare cu data limită de consum depăşităfolosirea unor materii prime cărora li s a schimbat starea termică şi fără elemente de identificaredepozitarea materiei prime ambalate direct pe pavimentutilizarea unor recipiente pentru colectarea resturilor alimentare fără capac de protecţie,utilizarea unor ustensile depreciate, neprofesionalelipsa informaţiilor referitoare la cantităţile de ingrediente şi a valorii nutriţionale, pentru preparatele din lista meniu. 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here