Autostrada Comarnic-Brașov s-ar putea face în parteneriat public-privat, iar pe această autostradă va exista taxă de acces, spune ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. 

„Există o listă de proiecte, toate eligibile pe programe europene, toate, doar că n-ajung banii europeni. Care se termină vor avea finanțare. Dacă se termină mai repede Pașcani-Suceava sau Pașcani-Siret, din acea sumă din banii europeni acea sumă va fi decontată. Toate aceste lucruri te duc până la 40 de miliarde, oricât am face noi, maxim. Diferența ca să ajungi la acea rețea decentă e de încă 30 de miliarde. Pentru aceste 30 de miliarde, poate Craiova – Severin – Caransebeș – Lugoj va fi pe PPP”, a declarat ministrul Transporturilor, la un post TV.

„Comarnic–Brașov, (PPP, n.r.) poate fi o soluție. Dacă lucrurile vor înainta foarte repede, am dat exemplu sectorul de la Codlea, dacă semnăm anul acesta, și vom semna anul acesta contractul, va fi pe bani europeni, nu va fi pe PPP”, a adăugat Sorin Grindeanu.

Întrebat dacă autostrada Comarnic-Brașov va fi cu taxă în cazul în care va fi realizată prin PPP, ministrul a răspuns: „Aproape sigur da. Scuzați-mă, am mers cu toții în Europa. În momentul în care vom ajunge totuși la un sistem cât de cât decent de autostrăzi în România, eu cred că va exista un sistem de vinietă, de taxe. Ați mers undeva în Europa și n-ați plătit, în afară de Germania? (…) Ați mers în Italia? Plătești când ai urcat și când cobori. Peste tot, în afară de Germania, peste tot în Europa se plătește, în Ungaria, în Austria, peste tot”.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here