Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12 mii de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. S-a conformat pentru că cel care l-a sunat părea a fi de la site-ul de monede virtuale. Bărbatul și-a dat seama într-un final că totul a fost o țeapă. 

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12 mii de euro în criptomonede după ce a primit un mesaj prin care era anunțat că i-a fost accesat portofelul electronic. „M-am speriat, am apelat la numărul de telefon din acel SMS. Cei care au răspuns la telefon s-au prezentat ca fiind din partea aplicației” spune păgubitul.  Bărbatul a stat de vorbă la telefon cu presupușii oficiali ai platformei timp de o oră.

Hackerii l-au convins să parcurgă mai mulți pași. „Mi s-a transmis faptul că trebuie să îmi fac un nou portofel virtual pe o aplicație mai securizată. Mi-am făcut acel cont. Am transferat alături de ei o parte din criptomonedele pe care le dețineam” a mai adăugat bărbatul. 

Tânărul și-a dat seama că a fost păcălit în momentul în care a rămas fără criptomonede și nimeni nu i-a mai răspuns la telefon. Ca să nu cădem în aceeași capcană, experții ne învață să fim atenți la câteva detalii. „Nu trebuie furnizată parola, acel two factor authenticator care provine de la un google authenticator. De asemenea, dacă avem fonduri într-un cont extern nu trebuie să furnizăm acel side fraze, acel șir de caractere pe care îl deținem doar noi” spune Marius Moga, expert în platforme de tranzacționare a criptomonedelor.  Astfel de înșelătorii sunt din ce în ce mai frecvente în ultima perioadă, atrag atenția polițiștii.

 Dan Cîmpean, directorul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a transmis: „Mare atenție la mesajele nesolicitate pe care le primim pe diferite programe de mesagerie, platforme de social media. Datoria inteligenței artificiale și automatizării activității infracționale, aceste mesaje sunt din ce în ce mai credibile, mai actuale si foarte țintite pentru profilul nostu de utilizatori”.  Doar anul acesta hackerii au reușit să fure criptomonede în valoare de 1,3 miliarde de dolari din toată lumea, arată un raport Chainalysis.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here