Vladimir Putin răspunde tăios contraatacului Kievului, în urma căruia Ucraina a ajuns să cucerească regiunea Kursk. Liderul Kremlinului a declarat că „inamicul va primi cu siguranță un răspuns demn, iar toate obiectivele cu care ne confruntăm vor fi, fără îndoială, atinse”. Ministerul rusesc al Apărării are ca scop eliberarea teritoriului

Putin i-a avertizat pe înalții săi oficiali de securitate să fie gata întrucât situația s-ar putea intensifica.

„Bineînțeles, Ministerul Apărării are ca obiectiv principal să împingă, să scoată inamicul în afara teritoriilor noastre, și împreună cu grănicerii să asigurăm protejarea graniței.”, a declarat Vladimir Putin.

Situația se va intensifica. Putin își vrea teritoriul înapoi

În acest moment, Ucraina controlează 28 de localități din regiunea Kursk. În urma atacului, zeci de soldați ruși au fost uciși sau luați prizonieri, iar ulterior, Kremlinul a ripostat și a lansat peste 30 de rachete și peste 800 de bombe spre ucraineni.

Acesta a fost cel mai mare atac coordonat de Kiev asupra teritoriului rus, iar Kremlinul a pierdut controlul singurului punct de pompare a gazului către Europa. 

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here