Iranul a lansat atacuri cu rachete balistice şi drone împotriva unor ţinte ale grupării Stat Islamic din Siria, a unor presupuse baze israeliene din Irak şi a unui grup extremist sunnit din Pakistan.  

Pakistanul a acuzat Iranul că i-a încălcat spațiul aerian, ceea ce a dus la moartea a doi copii. Ministerul pakistanez de Externe a spus că incidentul ar putea avea „consecințe grave” și că este „complet inacceptabil”. „Responsabilitatea pentru consecințe va reveni în mod direct Iranului”, a transmis Pakistanul, adăugând că incidentul a avut loc în ciuda existenței mai multor canale de comunicare cu Iranul.

Ofensiva a început marţi dimineaţa, când Gardienii Revoluţiei au atacat cu 24 de rachete balistice „Kheibar Shekan” ţinte care au legătură cu gruparea teroristă Stat Islamic şi presupuşi „spioni ai regimului sionist” de pe teritoriul Siriei şi Irakului.

Un număr de 11 rachete au fost lansate spre Erbil, capitala Kurdistanului irakian, împotriva „centrului de dezvoltare a operaţiunilor de spionaj şi planificare a acţiunilor teroriste”, în care au murit patru spioni israelieni, conform versiunii corpului de elită iranian.

După atacuri, guvernul Irakului a negat că atacul cu rachetă ar fi fost îndreptat împotriva unui cartier general al Mossad-ului israelian, aşa cum susţine Teheranul, şi a asigurat că va prezenta o plângere la Consiliul de Securitate al ONU pentru această „agresiune iraniană împotriva unor zone rezidenţiale cu rachete balistice, care a provocat victime civile.

Celelalte 13 rachete au fost îndreptate împotriva unor ţinte din Siria ale grupării Stat Islamic, care a revendicat atacul de la Kerman, soldat cu 94 de morţi luna aceasta, de lângă mormântul lui Qasem Soleimani, un general iranian care a condus Forţa Quds a Gardienilor Revoluţiei până la asasinarea sa de către SUA în 2020, într-un bombardament la Bagdad.

Autorităţile iraniene au afirmat că atacurile sunt represalii pentru atacul de la Kerman, a unui alt atac care a costat viaţa a 11 ofiţeri de poliţie în Sistan Balucistan în decembrie anul trecut şi pentru moartea comandanţilor iranieni şi ai unor aparţinând aşa-numitei Axe a Rezistenţei în ultimele săptămâni în Siria şi Irak.

Răspunsul Statelor Unite nu s-a lăsat aşteptat, iar Washingtonul a calificat atacurile iraniene drept „nechibzuite” şi „imprecise” şi a dat asigurări că nu au fost răniţi în rândul personalului american din Irak şi Siria şi că nu au fost raportate daune ale instalaţiilor americane.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here