Cântăreţul şi compozitorul The Weeknd a fost desemnat, duminică seară, artistul anului la gala Juno Awards, care recompensează realizările din industria muzicală canadiană.
The Weeknd, pe numele real Abel Tesfaye, a câştigat cinci trofee la ediţia de anul acesta. El s-a impus la categoriile „artistul anului”, „single-ul anului” („Blinding Lights”), „albumul anului” („After Hours”), „compozitorul anului” şi „înregistrarea R&B a anului” („After Hours”). La categoria „compozitorul anului”, el a fost premiat alături de colaboratorii Belly (Ahmad Balshe) şi Jason “DaHeala” Quenneville. Cei mai mulţi dintre câştigătorii trofeelor Juno sunt aleşi de Canadian Academy of Recording Arts and Sciences. La nouă categorii, inclusiv „albumul anului” şi „artistul anului”, câştigătorii sunt stabiliţi în funcţie de vânzări, deşi membrii CARAS selectează nominalizaţii. Duminică seară, între câştigători s-au numărat Shawn Mendes, care a primit premiul Juno Fan Choice; Harry Styles, care s-a impus la categoria „albumul internaţional al anului” („Fine Line”) şi Justin Bieber, al cărui „Changes” a câştigat premiul pentru „albumul pop al anului”. „Ruthless” al lui JJ Wilde a fost desemnat albumul rock al anului, iar cântăreaţa şi actriţa Jann Arden a fost aleasă pentru a fi inclusă în Canadian Music Hall of Fame. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].