Lovită de secetă și de boli ale animalelor, România a cumpărat doar în prima jumătate de an alimente de 5 miliarde de euro din afara țării.  

Acum, 70% din carnea de porc vândută în magazine este de import, iar la cartofi aproape jumătate din cantitate o aducem de peste hotare. Și se anunță și scumpiri.

Seceta a pârjolit peste 2 milioane de hectare anul acesta, iar cele mai afectate culturi au fost cele de porumb și floarea soarelui, acolo unde producțiile au scăzut cu 30%.

Temperaturile de 40 de grade care au fost în această vară au afectat și culturile de grâu și rapiță, unde 100.000 de hectare au fost distruse în totalitate. Și producția de legume a fost afectată, în special la roșii, ardei și cartofi, iar efectele secetei se vor vedea și la raft.

Și pentru că avem o producție mică, ajungem să mâncăm tot mai mult din import. În primele 5 luni ale acestui an am adus de peste hotare 147 de mii de tone de cartofi, 57 de mii de tone de roșii și alte aproape 50.000 de tone de ceapă. La carne situația este si mai gravă, acolo unde producția internă a fost lovită de bolile de la animale. Am cumpărat 51.000 de tone de pui de la alții, iar la carne de porc cantitatea a fost triplă. Din cauza pestei porcine importăm 70% din carnea pe care o consumăm.

“Practic am devenit țara pestelor. La porc este continuă (n.r. pesta porcină) de șapte ani. Dacă nu se vor lua niște măsuri foarte clare, foarte precise și eficiente de a stopa boala cred că și în anii următori evoluția va fi negativă, iar carnea de porc importată va crește de la an la an.”, spune Ioan Ladoși – președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR).

Și sectorul ovinelor este acum în dificultate din cauza pestei micilor rumegătoare. În două luni, virusul s-a răspândit în patru județe ale țării unde sunt 64 de focare. Până acum peste 230.000 de animale au fost sacrificate din cauza bolii.

Topul alimentelor care se scumpesc din cauza secetei:

– Carnea de pui +5%

– Mălai și ulei +10%

– Cartofi +20%

Ce cantități de legume a importat România în 2024:

– cartofi – 147.000 de tone (valoare 7 milioane de euro)

– Roșii – 57.000 de tone (valoare 9 milioane de euro)

– ceapă – 48.000 tone (valoare 3 milioane de euro)

SURSA

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here