Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), a discutat despre noile reglementări referitoare la desfășurarea alegerilor prezidențiale din România, într-un interviu acordat Realitatea Plus. Aceste reglementări au fost adoptate de Guvern și vizează, printre altele, orele de închidere a urnelor pentru voturile din diaspora.
Una dintre principalele teme abordate de Greblă a fost modificarea orei de închidere a urnelor pentru alegătorii români din străinătate. Deși s-a speculat că propunerea a venit din partea AEP, Greblă a clarificat că inițiativa a avut la bază nemulțumirile exprimate de competitorii politici. Aceștia au semnalat că, după ora 21:00 (ora României), au apărut situații în care anumite campanii politice au încercat să influențeze votul alegătorilor din diaspora prin apeluri publice, ceea ce a generat controverse:
Realitatea Plus: Intelegem de la purtatorul de cuvant al guvernului ca de fapt propunerea de schimbare a orei pentru diaspora a venit din partea dumneavoastra. Care a fost resortul pentru care urnele se vor inchide la ora 21?
Toni Greblă: Nu a venit din partea Autoritatii Electorale Permanente aceasta propunere. Discutia a pornit de la competitorii politici, care unii dintre ei au fost nemultumiti de faptul ca, dupa ora 21.00, ora Romaniei, cand au inceput sa apara exit-pollurile, alti competitori politici au facut apel prin diverse mijloace la cei care inca mai votau in diaspora sa voteze pentru un anume competitor politic, si de aici a inceput toata discutia. S-a decis ca alegerile sa se inchida toate la ora 21 ora Romaniei. Dar as vrea pentru numai un minut sa explic cum stau lucrurile acum.
Este oficial: Data alegerilor pentru președintele României a fost publicată în Monitorul Oficial
In diaspora, cetatenii romani vor vota incepand cu ora 7, ora locala a fiecarei sectii de votare, de vineri, pana la ora 21 ora locala a fiecarei sectii de votare. Sambata vor vota din nou, vor avea posibilitatea sa voteze de la ora 7 dimineata, ora locala fiecarei sectii de votare, pana la ora 21.
Duminica vor avea posibilitatea sa voteze de la ora 7 dimineata, ora locala a fiecarei sectii de votare, pana la ora 21 ora locala a Romaniei, asta inseamna ca o serie de tari care sunt dupa fusul orar al Romaniei, vor vota cu o diminuare de o ora sau doua in Europa si de mai multe ore in Statele Unite si Canada. Drept urmare in Europa, votarea se va inchide la ora 22, respectiv la ora 23, in loc de ora 24 daca sunt cetateni inca la coada ca sa voteze in ziua de duminica, iar in Statele Unite de la ora 14 pana la ora 16 dupa amiaza, ora locala a sectiilor de votare respective.
In plus, s-au adaugat 5 ore in ziua de vineri, deci in loc sa inceapa votarea la ora 12 ora locala a sectiei de votare, votarea va incepe la ora 7 ora locala, repet, a fiecarei sectii de votare.
Drept urmare, in SUA si Canada sunt sectii putine. Vreau sa va spun de asemenea o cifra: 26.000 de cetateni au votat in 24 noiembrie la primul tur dupa ora locala 21 ora Romaniei in ziua de duminica. Din cei 800 si vreo 40 de mii de alegatori, asta inseamna 0,4% din alegatorii cetateni romani cu domiciliul sau resedinta in strainatate