Preşedintele american Joe Biden se va adresa miercuri naţiunii pentru prima dată în public de când şi-a retras candidatura pentru un al doilea mandat şi şi-a anunţat sprijinul pentru o candidatură a vicepreşedintei Kamala Harris. 

Biden a scris marţi pe platforma X că discursul său din Biroul Oval va fi despre “ce urmează şi cum îmi voi termina treaba pentru poporul american.” Discursul este programat pentru 20:00 miercuri (00:00 GMT joi), relatează dpa, potrivit Agerpres.

SCRISOAREA lui Biden în care a anunţat că renunţă să mai candideze la preşedinţie SUA – Textul integral

Biden a ieşit din atenţia publicului câteva zile, în timp ce se reface după o infecţie cu COVID-19 la reşedinţa sa din Delaware.

Kamala Harris, prima apariţie publică după retragerea lui Biden din cursa prezidențială: Moştenirea realizărilor din ultimii 3 ani, de neegalat în istoria modernă

El nu a mai vorbit în faţa camerelor de la uimitoarea decizie anunţată duminică de a se retrage din cursa prezidenţială în 2024, după săptămâni de apeluri tot mai intense din partea unor donatori şi mai multor responsabili democraţi de a face acest lucru.

Democraţii s-au unit rapid în jurul Kamalei Harris după ce Biden şi-a anunţat sprijinul pentru aceasta.

Lideri de partid şi delegaţi afirmă că decizia preşedintelui Biden i-a revigorat pe democraţi, care ar urma să lanseze campania Kamalei Harris în cursa cu republicanul Donald Trump pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, după ce democraţii vor lua o decizie oficială în acest sens.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here