Credincioșii respectă cu strictețe postul Sfintei Marii, motiv pentru care se abțin de la anumite alimente și pofte trupești. Ce nu au voie să faci în timpul postului Sfintei Marii
Postul Maicii Domnului durează două săptămâni și începe în fiecare an pe data de 1 august. Se încheie pe 14 august, în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, care are loc pe data de 15 august.
Este una dintre cele mai importante sărbători ortodoxe și catolice. Comemorează trecerea Fecioarei Maria în neființă și este respectată cu strictețe de credincioșii de pretutindeni.
Pe lângă faptul că nu au voie să consume carne, ouă sau lactate, potrivit rânduirii bisericești creștine, oamenii nu au voie să facă nunți.
De asemenea, se spune că, dacă țin post, femeile însărcinate vor avea o sarcină mai ușoară. În timpul Postului Sfintei Marii, creștinii nu trebuie să cânte sau să danseze, iar relațiile intime sunt interzise.
De ce începe cu o zi mai devreme, anul acesta
În mod normal, Postul Adormirii Maicii Domnului începe pe data de 1 august. Cu toate acestea, există situații în care începe cu o zi mai devreme, așa cum este și anul acesta, deoarece postul este prefațat de Lăsata Secului.
Cum Lăsata Secului ar fi picat într-o zi de miercuri, când în mod normal trebuie să se țină post, s-a stabilit că cel mai bine ar fi ca Postul Sfintei Marii să înceapă de miercuri, 31 iulie.
Rugăciunea pe care este bine să o rostești
Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, de bolile ştiute şi neştiute de noi.
Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!