Tradiții de Sfântul Andrei. Sărbătoarea de care se leagă cele mai multe superstiții. Ce este INTERZIS să faci în preajma acestei sărbători..
Superstiții de Sfântul Andrei, care este sărbătorit pe data de 30 noiembrie. De această sărbătoare se leagă numeroase superstiții. Noaptea de Sfântul Andrei fiind considerată un corespondent al sărbătorii de Halloween.
Din cele mai vechi timpuri strămoșii noștri au asociat această sărbătoare cu cele mai bizare întâmplări și fenomene paranormale, care se presupune că se întâmplau în această zi. Iată despre ce este vorba.
Superstiții de Sfântul Andrei
Sfântul Andrei a provenit dintr-o familie de pescari și a fost frate cu Apostolul Simon Petru. Înainte de a deveni ucenicul lui Iisus, acesta a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul.
Se spune că în noapte de Sfântul Andrei se adună lupii pe lângă casele oamenilor, iar de frica acestora gospodarii nu duc gunoiul afară în această zi și nu mătură în casă sau curte. În schimb, își ung porțile cu usturoi pentru înlăturarea spiritelor rele. Ziua de Sfântul Andrei se mai numește și Ziua Lupului.
Oamenii credeau că în noaptea de Sfântul Andrei apar strigoii, care făceau rău celor pe care-i întâlneau în calea lor, purtându-i prin pădurile din împrejurimile satului, până la răsăritul soarelui sau la primul cântat de dimineață al cocoșilor, când reușeau să se dezmeticească.
De aceea, foloseau usturoi pentru a se proteja și a ține la distanță aceste spirite malefice. Agățau pe la geamurile și pe la grinzile caselor legături de usturoi, care era considerat o plantă cu puteri magice și protectoare.
De asemenea, această zi este cunoscută ca fiind una premonitorie. O zi în care fetele, urmând anumite ritualuri, își pot visa ursitul. Ritualurile sunt nenumărate, în funcție de zona etnografică.
Astfel, în anumite zone își puneau un fir de busuioc sub pernă și se spune că noaptea își visau ursitul. Sau visul din acea noapte le dădea indicii în legătură cu bărbatul cu care urmau să se căsătorească, dar și cu privire la viitorul lor.
Alt ritual, pe care-l practicau fetele, era de a frământa o turtă ce conținea apă, făină și multă sare, pe care o coceau pe plita sobei. După ce țineau post negru întreaga zi de dinaintea sărbătorii, seara, în ajun, mâncau doar acea turtă sărată. Se spune că în acea noapte își visau ursitul care le apărea în vis, aducându-le apă, pentru a le potoli setea.
Alt obicei era, ca în noaptea de Sfântul Andrei, să mănânce un măr, iar semințele acestuia să le așeze sub pernă, urmând să-și viseze ursitul.
Se practica şi întorsul ulciorului de lut cu gura în jos, pe fundul căruia se puneau trei cărbuni încinși și, apoi, rosteau diverse incantații pentru cucerirea celui pe care-l iubeau și cu care voiau să se mărite.
Alte obiceiuri de Sfîntul Andrei
Repertoriul acestor acte magico-ritualice era extrem de variat, precum și obiceiurile. Un alt obicei pe care-l practicau tot fetele nemăritate era cel cu oglinzile. Fata stătea goală și cu părul despletit între două oglinzi, la miezul nopții, ținând lumânări aprinse în ambele mâini. Se spune că în oglinda din spate vedeau scene din viitorul lor.
Inclusiv animalele erau supuse anumitor ritualuri, pentru a se evita apropierea de ele a spiritelor rele. Astfel, li se puneau câteva picături de agheasmă în apa pe care o consumau și busuioc în mâncare.
O altă superstiție spunea că spiritele malefice nu vor putea intra în casa în care gospodina casei va întoarce toate vasele cu gura în jos, în noaptea și ziua de Sf. Andrei.
În funcție de cum era vremea în această noapte, bătrânii puteau prevesti cum va fi iarna. Dacă cerul era senin, însemna că va urma o iarnă blândă. Dacă cerul era înnorat sau era vânt și vreme urâtă, era semn că se anunță o iarnă grea și geroasă.
Și în zilele de azi oamenii mai recurg la obiceiul grâului încolțit într-un ghiveci, pe care-l pun la încolțit în această zi. Dacă acesta va încolți și se va face frumos, este semn de prosperitate pentru casa respectivă.
Se mai spune că în această zi nu se dă pomană și nici nu se dă nimic cu împrumut.
SURSA: Almanah Online