Tradiții și superstiții care se practică înainte, dar și în ziua sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, cunoscută și ca Sfânta Maria Mare. Ce trebuie să știi despre această sărbătoare. Tradiții si superstitii de Sfânta Maria Mare
Cu ocazia marilor sărbători de peste an s-au practicat din cele mai vechi timpuri numeroase tradiții, care încă sunt practicate în anumite zone din țară.
Cu ocazia Sfintei Marii Mari sunt legate, de asemenea, numeroase practici si superstiții. Iată câteva dintre acestea.
Dacă eşti însărcinată, în ziua de 14 august, premergătoare sărbătorii Sfintei Maria, nu trebuie să munceşti nimic pentru a avea o naştere uşoară şi un copil sănătos. Se crede că femeile însărcinate care nu respectă această tradiţie vor avea dureri mari la naştere.
Fetele care doresc să se căsătorească trebuie să spele cu apă de busuioc icoana Maicii Domnului pentru ca Fecioara să le ajute să-şi întâlnească alesul.
De asemenea, ziua de 15 august este ultima zi a verii când florile pot fi culese şi să fie bune de leac. Cine se roagă si ține post negru, se screde ca scapă de necazuri, de boli, de pagube și capătă în schimb alinare și împlinire; În această zi, se oficiază slujbe importante și se organizează hramuri la biserici.
Alte superstiții spun că este interzis ca în această zi să îţi tunzi părul şi să îl arunci, la fel cum este interzis să mergi înapoi. Se spune că altfel diavolul va râde, iar Maica Domnului se va întrista şi va plânge.
Înflorirea trandafirilor chiar de Sfânta Marie anunță sosirea unei toamne blânde şi îndelungate; Se spune că în această zi rugăciunile către Sfânta Maria sunt cele mai ascultate din tot anul, aşa că dacă ai probleme grave, nu ezita să spui o rugăciune către ea.
În ziua de Sfânta Maria Mică tradiția spune că trebuie să se împartă struguri pentru morți În dimineața zilei în care este cinstită Adormirea Maicii Domnului se obișnuiește ca femeile să meargă la biserică și să împartă struguri pentru cei trecuți la cele veșnice.
În unele zone se dau pentru sufletele celor morți prune și faguri de miere.
Tot începând cu această zi ăn unele zone oierii coboară oile de la munte, bărbații își schimbă pălăria cu căciulă.
Se interzice scăldatul în apa râurilor și dormitul pe prispă.
Tot odată cu aceast sărbătoare se spune că începe încet ca toamna sa se facă simtiță și vremea să se schimbe, noptile fiind mai răcoroase.
În alte zone, fetele care doresc să se mărite repede îşi pun busuioc proaspăt sub pernă, pentru a-şi visa ursitul. Despre această zi se consideră că are o putere magică foarte mare, fapt pentru care, plantele de leac, culese de către tinerele necăsătorite, au forţa de a vindeca diferite boli.
Sursa Libertatea.ro