Daniela Ramona, o tânără de 23 de ani, a murit într-un accident rutier devastator, produs duminică dimineață în localitatea Gogoșu, județul Mehedinți. Potrivit informațiilor din anchetă, Daniela locuia cu părinții ei în Germania și se întorsese recent în România pentru a petrece câteva zile acasă, în concediu. Cum s-a întâmplat tragedia
Accidentul s-a produs în jurul orei 7:00, pe drumul județean 606 din comuna Gogoșu. Daniela era pasageră într-un autoturism Volkswagen, condus de un tânăr de 22 de ani. Din motive încă necunoscute, șoferul a pierdut controlul volanului, iar mașina a lovit violent un stâlp de beton de pe marginea drumului. Impactul a fost atât de puternic încât motorul vehiculului a fost aruncat la câțiva metri distanță.
Pentru Daniela, accidentul a fost fatal. Echipele de salvare au ajuns rapid la locul incidentului, dar nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Medicii au fost nevoiți să declare decesul la fața locului. Șoferul, grav rănit, a fost transportat de urgență la spital, unde primește îngrijiri medicale.
“În data de 1 septembrie, la ora 07:03, Poliția municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost alertată de un participant la trafic despre un accident rutier soldat cu victime, produs pe DJ 606, în comuna Gogoșu. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Șimian și Biroul Rutier s-au deplasat imediat la fața locului. Din primele cercetări, s-a stabilit că un tânăr de 22 de ani, din comuna Gogoșu, a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp de beton de pe marginea carosabilului. În urma accidentului, o tânără de 23 de ani, pasageră în autoturism, a decedat, iar conducătorul auto a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, au declarat reprezentanții IPJ Mehedinți.
Autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă investigațiile pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei.