Circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atâta timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. 

În zonă s-au înregistrat căderi de pietre, au anunat miercuri reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova.

”Momentan, avem căderi de pietre de pe versant în urma ploilor torenţiale, avem ploi torenţiale anunţate şi în perioada următoare. Colegii noştri sunt pe acest tronson de drum şi îndepărtează piatra căzută, îndepărtează zăpada care mai era căzută pe partea carosabilă.

În momentul în care ploile vor reîncepe, suntem şi sub un cod galben, aceştia se vor retrage în bază pentru că nu îi putem expune unui pericol real pe acel sector de drum”, au declarat, pentru News.ro, oficiali ai DRDP Craiova.

Ei au precizat că circulaţia va fi reluată atunci când acest sector de drum va fi considerat sigur.

”În momentul în care acest drum va fi considerat sigur pentru participanţii la trafic, circulaţia va fi reluată pentru că nimeni nu are interesul de a ţine acel drum blocat aşa cum suntem foarte des acuzaţi. Pentru noi, siguranţa participanţilor la trafic şi a angajaţilor noştri este prioritară”, a menţionat sursa citată.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here