Informații bombă în ceea ce se întrevede a fi scandalul momentului. Fiul lui Horațiu Petra, șeful mercenarilor bănuit de legături cu Călin Georgescu, este una dintre persoanele oprite de oamenii legii în timp ce îndrepta spre Capitală, susțin surse citate de Realitatea PLUS. Și în mașina cu care se deplasa tânărul de 18 ani, ca și în cea în care era tatăl său, au fost depistate mai multe arme albe, dar și obiecte de vestimentație cu logoul Asociației RALF, asociație care reunește români care au luptat în Legiunea Străină. Nu se știe care era scopul acestora, însă nu este exclus ca cei în cauză să fi intenționat să le folosească la un moment dat, din moment ce le aveau la ei.  

Potrivit surselor citate, la ora 01.40, pe Șoseaua Bucuresti-Ploiești a fost identificat un autoturism, condus de o altă persoană, în care se afla însă și fiul lui Horațiu Potra. Vorbim despre un tânăr în vârstă de 18 ani.

Șoferul aflat la volan are 29 de ani și a fost testat cu aparatul alcooltest si Drugtest, rezultatul fiind zero.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului a fost găsită o borsetă neagră în care se afla un pistol marca FART-12R calibru 45 RUBBER. A mai fost găsit un rucsac tactic, o vestă tactică în care se aflau încărcătoare pentru airsoft din plastic, goale, un cuțit tactic culoare negru.

 

Pistolul, încărcătoarele, permisul port-armă și cuțitul vor fi predate către lucrători din cadrul SAESP din cadrul DGPMB”, au transmis sursele citate.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here