Fostul preşedinte american Donald Trump a cerut Curţii Supreme să blocheze transferul de documente unei comisii parlamentare însărcinate să facă lumină asupra rolului pe care l-a jucat în luarea cu asalt de către susţinătorii săi, la 6 ianuarie, a Capitoliului, relatează AFP. Avocaţii miliardarului republican au cerut joi celei mai înalte jurisdicţii a Statelor Unite să anuleze o hotărâre de la începutul lui decembrie a unei Curţi de Apel, care i-a respins tentativa de a menţine confidenţialitatea arhivelor sale la Casa Albă. Această Curte de Apel a deschis calea, la 9 decembrie, transferului anumitor pagini ale unor documente Comisiei Speciale de anchetă privind atacul din sediul Congresului american. Ea i-a acordat însă un termen de 14 zile să formuleze recus la Curtea Supremă, ceea ce miliardarul a făcut în ultimul moment. Donald Trump, care rămâne în centrul taberei sale şi care nu exclude să candideze la al doilea mandat în alegerile prezidenţiale din 2024, vrea să păstreze secrete aceste arhive care includ, între altele, liste cu persoane care l-au vizitat sau sunat la 6 ianuarie, pe care le cere Comisia Specială democrată. Această Comisie Specială din cadrul Camerei Reprezentanţilor a fost înfiinţată pentru a evalua rolul pe care Donald Trump şi anturajul său l-au jucat în atacul comis de mii de susţinători ai miliardarului în sediul Congresului cu scopul de a-i împiedica pe congresmeni să certifice victoria adversarului său democrat Joe Biden în alegerile prezidenţiale. Fostul preşedinte, care neagă orice responsabilitate în acest atac sângeros, denunţă ”un joc politic” şi refuză să colaboreze. El a sesizat justiţia în numele unor prerogative ale puterii executive de a-şi păstra confidenţiale comunicările, inclusiv în cazul unor citaţii emise de către Congres şi ”chiar după sfârşitul mandatlui”. Donald Trump a anunţat săptămâna aceasta că urmează să susţină o conferinţă de presă la 6 ianuarie şi a repetat – fără fundament – că alegerile din noiembrie 2020 i-au fost ”furate”. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].