Cadavrul unui bărbat de 51 de ani a fost descoperit, luni seara, într-un apartament din Baia Mare. Polițiștii au fost sesizați de vecini, alarmați de mirosul puternic care venea din apartament. Oamenii spun că nu l-au mai văzut pe bărbat de aproximativ două săptămâni. În ultimele zile se pare că acesta nu s-a mai prezentat la muncă. Pentru a pătrunde în apartament a fost nevoie de intervenția pompierilor, care au spart ușa.  

Descoperire macabră făcută, luni seara, de un echipaj local de poliție din Baia Mare. Agenții au fost sesizat de câțiva cetățeni că din interiorul unui apartament situat pe bulevardul București se simte un miros puternic și că au bănuiala că în interiorul apartamentului se află decedat cel care locuiește acolo, relatează vasiledale.ro. 

Moarte cumplită pentru un bărbat din Vaslui. Victima a fost strivită de un zid de beton chiar sub ochii fiului său

Polițiștii locali au anunțat de îndată poliția municipiului dar și dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență. 

Ajunși la fața locului, pompierii au descins în apartament spărgând ușa acestuia, iar în interior au găsit trupul unui bărbat în vârstă de 51 de ani. 

Vecinii ne-au spus că nu l-am mai văzut pe bărbat de aproximativ două săptămâni, iar angajatorul său a confirmat faptul că în ultimele zile acesta nu s-a prezentat la locul de muncă.

Sfârșit tragic pentru un bărbat de 80 de ani din Vaslui. A murit în incendiul care i-a distrus casa din temelii

Poliția face cercetări la fața locului pentru a stabili cu exactitate împrejurările decesului.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here