Iulius Cezar este amintit nu doar ca unul dintre cei mai mari lideri ai lumii antice, ci si ca cel care le-a impus aristocraților moda „ras, frezat și aranjat”. Ceea ce nu se spune prea des este faptul că pentru a scăpa de aspectul „barbar”, un roman îndura adevărate suplicii, iar de multe ori rezultatul era în egală măsură hilar și respingător.
Pentru a înțelege chinuirile unui roman la „frizer”, trebuie spus că foarfecele și bricele nu erau întotdeauna din oțel, ci și din metal, iar săpunul nu apăruse. Ca sa vă faceți o vagă idee, încercați să vă bărbieriți fără spumă de ras, folosind o lamă tocită.Este drept că aristocrații aveau proprii frizeri, numiți “tonsores”, aleși dintre sclavii care se ocupau de treburile casei. În schimb, romanii de rând apelau la serviciile bărbierilor – “tonstrinae”, unde erau nevoiți să aștepte ore în șir la rând. Un tuns dura atât de mult din cauza uneltelor proaste, încât circula și anecdota că până era ras al doilea obraz, pe primul deja mijea noua barbă.La final, era posibil ca un roman tuns să aibă părul tăiat în scări și tăieturi pe față. Sau, cum spunea un catren, era parțial julit (adică ras), parțial jupuit (epilat) și parțial jumulit (pensat). De unde și meditația lui Marțial: „Dintre toate animalele, numai țapul este inteligent, pentru că trăiește cu barba lui”, potrivit Almanah România Literară 1988.Când Hadrian, succesorul lui Traian, a dat semnul revenirii la barbă a fost o mare ușurare pentru bărbații romani, iar timp de peste un secol și jumătate a fost prototipul frizurii romane.
