Un bărbat din Alba Iulia a fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni. El este acuzat că a incendiat bunurile dintr-o locuinţă pe care o închiriase, dar și că a intrat în casa unui fost ministru al Apărării şi a sustras de acolo mai multe bunuri. Bărbatul, cunoscut în Alba Iulia ca având grave probleme de comportament, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia. El este inculpat pentru furt calificat – distrugere, opt infracţiuni de ultraj – ameninţare, incitare la violenţă, ură şi discriminare şi ameninţarea săvârşită nemijlocit ori prin mijloace de comunicare directă contra unui medic, asistent medical, şofer de autosanitară, ambulanţier sau oricărui alt fel de personal din sistemul sanitar, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii. Conform procurorilor, în perioada decembrie 2022 – ianuarie 2023 a distrus prin ardere, şi nu numai, mai multe bunuri ce se aflau în interiorul unui imobil din Alba Iulia, imobil pe care în acea perioadă îl închiriase. Bunurile distruse sunt un televizor marca Samsung, patru scaune de terasă, patru scaune de bucătărie, o bibliotecă din lemn, mai multe cărţi, o centrală care funcţiona cu gaze naturale, mobilier pentru decor din bambus, tobogan pentru copii, opt tablouri.Evenimente25 iunie – Medika TV – Maratonul sănătății dentare. Parteneri: Maxilomed, Regina Maria Dental Clinics27 iunie – Maraton Profit News TV – Maraton Made in Romania (ediția a II-a)De asemenea, anchetatorii au reţinut că inculpatul „a cauzat distrugeri la nivelul aceluiaşi imobil prin ardere, desenare şi scrijelire, a deteriorat prin ardere mai multe prize şi doze electrice, cabluri electrice, cabluri de telefonie şi internet şi sistemul de alarmare şi protecţie, cauzând astfel un prejudiciu în cuantum de 134.325 de lei. „În perioada decembrie 2022 – ianuarie 2023, din interiorul unei camere închise cu cheia, aflată la demisolul imobilului nr. * de pe str. ** din mun. Alba Iulia, în care inculpatul nu avea acces şi în care a pătruns prin spargea geamului uşii de acces, în care se aflau depozitate mai multe obiecte personale aparţinând familiei A., inculpatul a sustras mai multe plachete, medalii şi distincţii din perioada de timp în care A. ocupa funcţia de Ministru al apărării, o machetă de pistol şi un încărcător marca Glock”, se arată în rechizitoriul procurorilor.Inculpatul a continuat seria infracţiunilor şi după ce faţă de el au fost deschise dosare penale. El i-a ameninţat pe poliţiştii care instrumentau cazurile în care este cercetat, dar şi pe medicul psihiatru care îl trata.Procurorii notează că în perioada 11 decembrie 2023 – 12 aprilie 2024 acesta a adresat, în diferite circumstanţe şi multiple modalităţi, direct sau indirect, inclusiv prin reţele de socializare, ameninţări cu acte de violenţă şi/sau cu moartea, mai multor ofiţeri şi subofiţeri de poliţie, după caz, în timpul şi/sau în legătură cu atribuţiile de serviciu ale persoanelor vătămate.În ziua de 12 martie 2024, în timp ce se afla internat în Spitalul de Psihiatrie Alba Iulia, folosind un telefon mobil, a realizat un material video în cadrul căruia a transmis ameninţări cu moartea unui medic psihiatru, angajată a Spitalului de Psihiatrie.Ţintele ameninţărilor au fost nu doar cei care au intrat în contact direct cu bărbatul anchetat penal. În zilele de 29 ianuarie 2024 şi 30 ianuarie 2024, el a ameninţat cu moartea, pe Facebook, o persoană, şi tot în ianuarie anul acesta, tot pe Facebook, a postat un videoclip prin care îndemna publicul la acte de violenţă împotriva persoanelor de etnie rromă, cerând ca acestora să le fie tăiat gâtul şi să li se dea foc.