Tupeu de ministru. Cătălin Predoiu intervine în scandalul alegerilor și amenință cu intervenția instituțiilor de forță pe care le conduce. Ministrul de Interne îi cere lui Călin Georgescu să se dezică public de Makaveli, influencerul care ar fi jignit un jurnalist cunoscut. Cătălin Predoiu este de părere că individul a imitat abordările lui Georgescu, despre care spune că i-ar fi amenințat pe judecătorii Curții Constituționale.  

„Mai devreme ați difuzat imaginile unui domn care amenința judecătorii de la CCR, un domn care se dorește președintele României. Vrea să ne reprezinte și pe mine, și pe dvs., și pe cei de pe ecran poate. Și apoi, amenințările cetățeanului care nu făcea decât să imite acest tip de comportament. Iată primul efect al unei abordări de tip violent în gândire și în limbaj de tipul unor societăți pe care le credeam de mult lăsate în lada de gunoi a istoriei și unde nu vrem să ne întoarcem.

Plecând de la această paralelă între discursul domnului Georgescu de amenințare la adresa judecătorilor CCR și nu numai – pentru că au mai fost astfel de nuanțe și în discursurile anterioare – și ce vedem în unele imagini de pe TikTok, eu cred că sunt îndreptățit ca cetățean, fără niciun fel de funcție luată în considerare, să îi cer dl-ui Georgescu să se poziționeze față de acest domn care amenință pe ecran semeni de-ai lor. Să spună ce părere are. Le vrea sprijinul, îi încurajează?”, a spus Cătălin Predoiu.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here