Prototipul unui avion Kaan, primul de generația a 5-a construit de turci, a efectuat un nou zbor cu succes. Kaan, cunoscut și sub denumirea de TF-X (Turkish Fighter – Experimental) e cel mai ambițios program din istoria industriei de apărare a Turciei si ar urma să înlocuiască, treptat, avioanele americane F-16.
Industria aeronautică din Turcia a anunțat că prototipul avionului Kaan – primul avion de generația a 5-a construit de turci – a efectuat un nou zbor cu succes. E a doua oară când Kaan decolează și, la fel ca la primul test, a fost escortat de un F-16D Fighting Falcon, din motive de siguranță, notează Defense Romania.
„Aeronava națională de luptă, care efectuase deja cu succes primul zbor pe 21 februarie a.c., a decolat din nou de pe pistă la ora 08:46 (n.r. – data de 6 mai 2024) și a zburat timp de 14 minute, atingând o altitudine de 3.048 de metri (10.000 ft)”, a anunțat secretarul Industriei de Apărare din Turcia, pe platforma X (ex-Twitter), potrivit sursei citate.
Kaan, cunoscut și sub denumirea de TF-X (Turkish Fighter – Experimental) e cel mai ambițios program din istoria industriei de apărare din Turcia.
Al doilea prototip al Kaan se află în faza de construcție, scopul find ca aceste aeronave să înlocuiască, treptat, avioanele F-16, începând cu 2030. După ce vor fi finalizate ultimele etape ale procesului de asamblare și de instalare a motoarelor, se estimează că primul prototip KAAN ar urma să iasă de pe linia de producţie în vara acestui an.
Exclusă din programul F-35 ca urmare a deciziei de a achiziționa sisteme rusești de apărare S-400, Turcia a rămas „descoperită”, forțele aeriene fiind călcâiul lui Ahile, mai ales că SUA tergiversează achiziția Turciei de F-16 Block 70 Viper și modernizarea F-urilor pe care le dețin azi turcii la cel mai modern standard.