Salvamontiștii sunt nevoiți să facă fața la situații tot mai diverse pe munte. Spre exemplu, aceștia au fost solicitați să intervină, în weekend, pentru a salva un tânăr de 26 de ani îmbrăcat total necorespunzător, care s-a aventurat pe traseul Jepii Mici, închis pe timp de iarnă, și a rătăcit traseul.   

 „La fel ca celebrul personaj a lui Miguel de Cerevantes, se pare că ne luptăm cu morile de vânt, cu deosebirea că noi ducem o luptă reală cu inconștiența umană, nu imaginară, ca Don Quijote”, a transmis Salvamont Prahova, într-o informare pe pagina de Facebook.  

Parada modei pe pârtie, contestată de salvamontiști: “Gheața nu ține cont de brand!” Fotografii halucinate cu turiști, pe munte

Potrivit sursei citate, tânărul a ignorat panourile de avertizare și a urcat pe traseu, rătăcindu-se și ajungând într-o zonă extrem de abruptă.  

 

„Oricât am încerca să facem prevenție, să informăm turiștii, să avertizam prin mesaje și panouri, să promovăm cazurile în care semeni de-ai noștri au trecut pe lângă moarte ori au picat în ghearele ei, ignorând legile muntelui, tot mai există cazuri, ca cel petrecut în această seară (1 februarie n.r.), când un turist de 26 de ani, echipat cum se vede, trecând cu nonșalanță pe lângă panourile de avertizare de la începutul traseului Jepii Mici, a urcat, a rătăcit traseul, ajungând pe o pantă extrem de abruptă. Un pas greșit și nu mai aveam pe cine salva…”, au mai scris salvamontiștii pe pagina de Facebok.

 Postarea a fost preluată de Salvamont România. „Fără cuvinte” este descrierea care însoțește imaginile distribuite.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here