Consilierul de stat în Cancelaria Prim-ministrului, Mădălina Turza, a declarat, vineri, în cadrul conferinţei: Lansarea Platformei de sprijin ce integrează iniţiativa Guvernului ”Ucraina – Împreună ajutăm mai mult!”, în doar două săptămâni de funcţionare a platformei temporare, au fost centralizate peste 7.000 de oferte de sprijin şi resurse de la persoane fizice, organizaţii neguvernamentale şi companii, reprezentând spaţii de cazare, alimente, îmbrăcăminte, produse medicale, transport. Noua Platformă, dopomoha.ro, accesibilă pe website-ul Guvernului României, are o structură intuitivă şi accesibilă, cu funcţionalităţi avansate de conectare a resurselor colectate la nevoile refugiaţilor din Ucraina. ”La debutul situaţiei umanitare generate de conflictul din Ucraina, Premierul României a decis crearea unui grup de coordonare strategică a asistenţei umanitare (GCSAU) din perspectiva colaborării cu societatea civilă, organizaţiile internaţionale şi actorii privaţi la nivelul Cancelariei Prim-ministrului. Astfel, în colaborare cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a fost creată prima Platformă temporară de resurse destinată sprijinirii efortului umanitar pe care statul român îl face pentru gestionarea situaţiei umanitare a refugiaţilor din Ucraina – ”Împreună ajutăm mai mult”, a spus Turza. Consilierul de stat din cadrul Cancelariei Premierului a afirmat că, în doar două săptămâni de funcţionare a platformei temporare, au fost centralizate peste 7.000 de oferte de sprijin şi resurse de la persoane fizice, organizaţii neguvernamentale şi companii, reprezentând spaţii de cazare, alimente, îmbrăcăminte, produse medicale, transport, servicii şi oferte de voluntariat în diferite domenii. ”Aceste oferte au fost gestionate de Grupul de coordonare din cadrul Cancelariei şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, în sensul în care au fost conectate cu nevoile din teren, pe măsură ce acestea au apărut. Toate resursele neutilizate până în acest moment, au fost procesate la nivelul Grupului de coordonare din Cancelarie şi sunt transferate în noua Platformă, funcţională de astăzi”, a precizat Turza. Potrivit acesteia, ”noua Platformă, dopomoha.ro, accesibilă pe website-ul Guvernului României, are o structură intuitivă şi accesibilă, cu funcţionalităţi avansate de conectare a resurselor colectate la nevoile refugiaţilor din Ucrain”. ”Aceasta cuprinde două secţiuni principale destinate, pe de o parte cererilor şi ofertelor de resurse, iar pe de altă parte gestionării cazării refugiaţilor. Mai multe detalii despre noua platformă vor fi oferite de partenerii noştri de la Code4Romania”, a mai spus ea. Potrivit Mădălinei Turza, ”Grupul de coordonare a asistenţei umanitare de la nivelul Cancelariei a asigurat în toată această perioadă dialogul la nivel strategic cu societatea civilă, din perspectiva modalităţilor de coordonare a eforturilor în punctele de trecere a frontierei, dar şi a măsurilor de politici publice necesare în contextul umanitar şi a deblocării unor situaţii punctuale în raport cu autorităţile centrale şi locale”. ”Astfel, servicii precum numărul de urgenţe 119 pentru copii este operaţionalizat şi în limba ucraineană şi au fost promovate măsuri proactive de prevenire a riscurilor asociate traficului de persoane în punctele de trecere a frontierei. Suplimentar, asigurăm legătura cu donatorii internaţionali şi am facilitat trimiterea de ajutoare umanitare către Ucraina şi Republica Moldova, cu sprijinul logistic al DSU. Ne coordonăm cu misiunile diplomatice, Ministerul Afacerilor Externe, Ambasada Ucrainei la Bucureşti şi a Republicii Moldova pentru ca propunerile şi ofertele de sprijin şi parteneriat să poată fi conectate cu nevoile şi ulterior integrate sau operaţionalizate cu sprijinul DSU sau a altor instituţii publice locale şi centrale”, a mai afirmat Turza. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].