U BT Cluj, a doua finalistă a Ligii Naţionale de baschet masculin

Echipa de baschet masculin U Banca Transilvania Cluj s-a calificat în finala Ligii Naţionale, sâmbătă, pe teren propriu, după victoria cu scorul de 75-56 (32-31), în faţa formaţiei CSO Voluntari, în meciul cinci, decisiv, al semifinalelor. Partida s-a jucat cu circa 1.500 spectatori, fiind prima cu public în BT Arena, după 15 luni, din cauza restricţiilor pandemice. Antrenorul Mihai Silvăşan a condus U BT Cluj de pe margine cu sprijinul unei cârje, după ce a suferit o ruptură de tendonul ahilian drept, care va duce la o intervenţie chirurgicală.   Anterior, scorurile dintre cele două echipe în semifinale au fost: 88-83, 89-67, 95-100 şi 80-81. Cu 3-2 la general, U BT Cluj se califică în finala Ligii Naţionale, unde o aşteaptă CSM Oradea, care a ajuns în ultimul act după trei partide cu BCMU Piteşti (78-54, 79-59, 81-79). Finala Ligii Naţionale se joacă tot în cinci partide, în 9 şi 11 iunie, 15 şi 17 iunie, respectiv 20 iunie. Primele două şi ultimul vor avea loc în BT Arena. Prima echipă cu trei victorii obţine titlul de campioană. Pentru medalia de bronz vor juca CSO Voluntari şi BCMU Piteşti, în sistemul ”cel mai bun din trei meciuri”, în 9, 12 şi 15 iunie. În sezonul anterior, titlul naţional nu a fost decernat din motive pandemice, după ”îngheţarea” campionatului, iar la acel moment lider era U BT Cluj.   Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here