Uber a obţinut o licenţă pe termen de 30 de luni pentru a-şi continua operaţiunile în Londra

Uber şi-a asigurat o licenţă pe termen de 30 de luni pentru a-şi continua operaţiunile în Londra, punând capăt unei lupte prelungite cu autorităţile de reglementare ale oraşului pentru a stabili dacă aplicaţia de transport este ”potrivită şi adecvată”, transmite CNBC. ”Uber a primit o licenţă de operator de vehicule private de închiriat la Londra pentru o perioadă de doi ani şi jumătate”, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Transport for London, într-un comunicat. Acordarea licenţei pune capăt unor discuţii de ani de zile cu agenţia, care a revocat de două ori licenţa Uber din Londra – o dată în 2017 şi a doua oară în 2019. Autorităţile au fost îngrijorate de capacitatea companiei de a asigura siguranţa pasagerilor. Ulterior, Uber a câştigat în instanţă o autorizaţie de 18 luni în Londra. Uber a încercat să dea dovadă de bunăvoinţă de-a lungul anilor, adăugând noi funcţii de siguranţă platformei sale şi încheind un acord cu sindicatul britanic GMB, pentru a recunoaşte oficial sindicatul pentru şoferii săi privaţi angajaţi. Anul trecut, compania şi-a reclasificat toţi şoferii din Marea Britanie drept lucrători, după ce instanţa supremă a ţării a decis că un grup de şoferi ar trebui trataţi ca lucrători în loc de antreprenori independenţi, dându-le dreptul la protecţii la locul de muncă, cum ar fi un salariu minim, plăţi de concedii şi pensii.   Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here