UEFA le cere jucătorilor să nu mai îndepărteze sticlele cu băuturi care provin de la sponsori, după gesturile făcute de Cristiano Ronaldo şi Paul Pogba, informează presa internaţională. Joi, UEFA “a reamintit echipelor participante că aceste parteneriate sunt destinate organizării turneului şi pentru a asigura dezvoltarea fotbalului în toată Europa, în special pentru tineri şi femei”. Managerul competiţiie, Martin Kallen, a asigurat că problema principală a fost gestul lui Ronaldo, dar că există o oarecare înţelegere faţă de jucătorii care adoptă acest comportament, faţă de alcool, din motive religioase. UEFA nu a luat nicio măsură disciplinară până în prezent. UEFA le-a cerut jucătorilor celor 24 de echipe să nu mai mute băuturile de la sponsori. Directorul Euro 2020, Martin Kallen, a declarat că forul a comunicat cu echipele referitor la această problemă. Kallen a subliniat că regulile turneului impun respectarea acordurilor UEFA cu sponsorii, chiar dacă jucătorii cu norme religioase de respectat – aşa cum sa întâmplat cu Pogba – “nu vor avea o sticlă de alcool în faţa lor”. Responsabilii relaţiilor cu mass-media de pe cele 11 stadioane din Europa ar trebui, de asemenea, să ajute la îndepărtarea sticlelor de bere înainte de sosirea unui jucător musulman. Coca-Cola şi Heineken se numără printre cei 12 sponsori de nivel înalt ai turneului şi contribuie la veniturile totale ale turneului, de aproape două miliarde de euro. De asemenea, jucătorii primesc în mod indirect bani din veniturile din contractele comerciale ale Euro 2020, prin intermediul federaţiilor lor naţionale şi prin intermediul cluburilor de la care provin. Cele 24 de federaţii naţionale care participă la Euro 2020 vor împărţi 371 de milioane de euro premii în bani, iar campioana va primi până la 34 de milioane de euro. La conferinţa de presă de luni, cu o zi înainte meciului de la Budapesta, dintre Portugalia şi Ungaria, Ronaldo a îndepărtat din faţa sa două sticle de Coca-Cola şi luat una de apă, spunând “apă!”, un îndemn la a nu bea celebra băutură răcoritoare. La rândul său, francezul Paul Pogba a luat o sticlă de bere (fără alcool) care se afla în faţa sa şi a pus-o sub masă, la o conferinţă de presă de la Euro-2020. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].