Un adolescent de 14 ani l-a împușcat pe un altul în vârstă de 17 ani cu un pistol airsoft, cu bile. Acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale. Ca să prevină astfel de evenimente, poliția din Târgu Mureș a efectuat ample razii în zona unităților de învățământ.  

Un adolescent de 14 ani din Târgu Mureş a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat că, în 22 septembrie, a agresat un băiat cu 3 ani mai mare, folosind pistol de tip airsoft.

”Ieri, 8 octombrie, în cadrul acţiunii de amploare derulate pentru asigurarea unui climat optim de ordine publică, în special în proximitatea unităţilor de învăţământ, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, au pus în aplicare 5 mandate de percheziţie domiciliară, în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe”, anunţă, miercuri, Poliţia Română.

Sursa citată a precizat că ancheta a pornit după o sesizare referitoare la faptul că un tânăr, de 17 ani, ar fi fost agresat, la data de 22 septembrie 2024, de către un alt tânăr, necunoscut, prin utilizarea unui pistol de tip airsoft, provocându-i leziuni care necesitau pentru vindecare 4 – 5 zile de îngrijiri medicale.

”În urma percheziţiilor, toate în municipiul Târgu Mureş, au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 11 telefoane mobile, 4 încărcătoare butelii cu gaz pentru pistoale de tip airsoft şi bile din plastic, tip proiectil, pentru arme de tip airsoft, precum şi un pistol de tip airsoft, de culoare neagră, calibrul 6mm. Poliţiştii au dispus măsura preventivă a reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de un tânăr, de 14 ani, din Târgu Mureş, acesta fiind condus sub escortă şi predat Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă Mureş”, a mai transmis sursa citată.

Poliţiştii precizează că, în paralel, s-au făcut controale în întregul municipiu, în proximitatea a 16 unităţi de învăţământ, pentru creşterea gradului de siguranţă publică, prin abordarea mai multor domenii aflate în competenţă.

În total, au fost legitimate aproximativ 130 de persoane.

”Urmare a verificărilor desfăşurate la nivelul operatorilor economici din apropierea unităţilor de învăţământ şi nu numai, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au aplicat 40 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 75.500 de lei, fiind confiscaţi aproximativ 3.500 de lei. Pe linie rutieră, în baza neregulilor constatate, au fost aplicate 13 sancţiuni, în valoare de peste 2.300 de lei, în acord cu normele de circulaţie pe drumurile publice. De asemenea, poliţiştii au reţinut un permis de conducere”, a mai transmis sursa citată.

Poliţiştii atrag atenţia asupra faptului că, deşi armele de tip airsoft sunt încadrate în categoria armelor neletale, acestea pot fi adesea greu de diferenţiat faţă de armele reale, iar utilizarea lor în spaţii publice atrage sancţionarea contravenţională.

”Deşi acestea sunt confecţionate astfel încât, prin utilizarea lor, să nu fie cauzat decesul persoanelor, acest fapt nu exclude posibilitatea cauzării unor vătămări sau generării unor stări de temere şi panică”,a  mai transmis sursa citată.

 

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here