Conflict sângeroas pentru un loc de parcare. Un avocat a ajuns în pragul închisorii după ce si-a bătut un vecin cu un hârleț. Nu erau însa la primul scandal. Ca atare, avocatul este judecat acum și pentru alte violențe, ce au avut loc în urmă cu un an.
Un avocat a ajuns în pragul închisorii după ce și-a bătut un vecin cu un hârleț. Culmea este că nu vorbim despre primul conflict pe care bărbatul l-a avut cu vecinul său, avocatul fiind judecat și pentru lovire sau alte violențe, în urma unui incident petrecut cu un an înainte, relatează Ziarul de Iași.
Relațiile dintre cei s-au degradat începând din anul 2018, asta după ce ambii au pus ochii pe un teren învecinat, pe care îl foloseau ca loc de parcare. Câștig de cauză l-a avut însă vecinul, care a cumpărat parcela respectivă. Ulterior, acesta a început să împrejmuiască terenul, inițial cu pietre și bolovani, iar apoi demarând lucrări de construire a unui gard. El i-a atras chiar atenția avocatului să nu mai parcheze acolo. Faptul că avocatul nu s-a conformat a dus la numeroase conflicte între cei noi.
Lucrurile au degenerat însă în 2019, când de la injurii s-a ajuns rapid la lovituri cu pumnii și picioarele. La cumplitele scene a fost martoră și soția avocatului.
Un an mai târziu, între cei doi a izbucnit un nou conflict, de data aceasta mult mai grav deoarece avocatul s-a îndreptat spre adversarul său ținând un hârleț în mână. Acesta nu a ezitat să folosească “arma”, așa că l-a lovit în cap pe vecinul său cu partea metalică a hârlețului, iar bărbatul a fost transportat la spital.
„Nu vreau să mai aud de dreptul de proprietate asupra terenului. M-am săturat să îl tot bat, dar dacă insistă, o să-l bat în continuare”, ar fi spus avocatul.
În martie 2022, avocatul a fost trimis în judecată pentru lovire sau alte violențe și tentativă la omor. Magistrații l-au găsit vinovat de ambele fapte de care era acuzat. Ei s-au orientat însă spre minimul pedepselor prevăzute de Codul Penal pentru acestea, aplicându-i avocatului o condamnare la 9 luni de închisoare pentru lovire sau alte violențe și una de 5 ani de închisoare, pentru tentativă la omor, mai arată sursa citată. Pedeapsa rezultantă, de 5 ani și 3 luni de închisoare, urmează să fie executată în regim de detenție. În plus, acesta trebuie să plătească 5.000 de lei ca daune morale către victima sa.
Sentința nu este definitivă, ea putând fi contestată.