Un bărbat de 35 de ani, din Bihor, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce și-a atacat fratele cu o drujbă pornită, tăindu-l pe obraz. Incidentul șocant s-a petrecut la finalul lunii iunie, în urma unui conflict spontan.  

Bărbatul care și-a atacat fratele va petrece 30 de zile în arest preventiv, a decis miercuri Judecătoria Beiuș. Potrivit portalului instanțelor, agresorul este inculpat pentru infracțiunea de violență în familie.

Măsura privind arestul preventiv nu este definitivă, ea putând fi contestată în termen de 48 de ore.

„La data de 2 iulie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 31 de ani, din comuna Budureasa, județul Bihor, cercetat pentru comiterea infracțiunii de violență în familie raportat la infracțiunea de lovire sau alte violențe”, se arată într-un comunicat trimis miercuri de comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. 

Un moldovean și-a ucis angajatorul pe motiv că îi spiona telefonul. Bătrânul a murit pe loc

Potrivit informării menționate, „din cercetări a rezultat că, la data de 30 iunie a.c., în jurul orelor 01.00, în timp ce se afla în locuință, în urma unui conflict spontan cu fratele său, un bărbat de 35 de ani, cu același domiciliu, i-ar fi provocat acestuia leziuni, în zona feței, cu lama unui motofierăstrău mecanic”. 

În urma agresiunii, bărbatul de 35 de ani a suferit leziuni care necesită pentru vindecare 15 zile de îngrijiri medicale. 

Caz tulburător, în Argeș: și-a ucis tatăl în bătaie, după ce au băut împreună, apoi s-a ascuns în pădure. Cum l-au găsit polițiștii

 

 

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here