Un bărbat de 26 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Bucureşti după ce i-ar fi furat unui tânăr suma de 65.000 de lei. Totul s-ar fi petrecut în fața unei săli de jocuri de noroc. Poliţia Capitalei a informat, joi, că poliţişti de la Secţia 13 au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, într-un dosar penal de tâlhărie calificată. ”În fapt, la data de 26 ianuarie 2025, poliţişti din cadrul Secţiei 13 au fost sesizaţi, de către un bărbat, în vârstă de 21 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în faţa unei săli de jocuri, un alt bărbat, profitând de neatenţia sa, i-ar fi sustras suma de 65.000 de lei. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă, iar în urma investigaţiilor efectuate a fost identificat un bărbat, în vârstă de 26 de ani, bănuit de comiterea faptei”, a arătat sursa citată. Ca urmare, miercuri, poliţiştii au făcut o percheziţie în urma căreia suspectul a fost găsit şi dus la audieri. Ulterior, el a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca joi să fie prezentat în faţa magistraţilor cu propunere legală. Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 13 Poliţie, sub supravegherea  Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, pentru tâlhărie calificată. 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here