Orașul de la malul mării a fost zguduit de o scenă șocantă: un bărbat și-a pus capăt zilelor în plină stradă, provocându-și multiple răni cu un cuțit.  

Martorii au sunat imediat la numărul de urgență 112 pentru a alerta poliția. Agenții de poliție s-au deplasat rapid la fața locului, dar bărbatul își provocase deja rănile și sângera abundent. Echipajul medical sosit la locul tragediei a încercat să îl salveze, însă fără succes. Victima era un bărbat tânăr în jur de 30 de ani, căsătorit și tatăl unui copil.

„La data de 5 iulie a.c., în jurul orei 11.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Răscoalei un bărbat și-ar fi provocat răni cu un obiect tăietor-înțepător. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.

Echipajul medical a efectuat manevre de resuscitare, fără rezultat, bărbatul fiind declarat decedat. Cercetările în acest caz sunt continuate, în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului”, a transmis într-un comunicat IPJ Constanța.

Potrivit presei din Constanța, bărbatul era în depresie de trei ani, iar în trecut a fost victima unui accident rutier. 

Pe 4 iulie, cu o zi înainte de targedie, omul a fost la Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare, însoțit de o rudă, unde a primit tratament, apoi a plecat la domiciliu.

Cum a reușit un cuplu să-și construiască o casă fără să facă un credit la bancă. Postarea care a uimit internetul

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here