Incident dramatic la o stână din judeţul Dolj. Un copil de doi ani a murit după ce a băut o substanţă toxică. Cel mai probabil, micuțul confundase lichidul cu laptele. Ajuns la fața locului, echipajul medical a încercat din răsputeri să îi salveze viața. Din nefericire, medicii au fost nevoiți să constate decesul copilului. Poliția anchetează cazul, fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. 

Poliţiştii au fost sesizaţi, luni seara, de o femeie din comuna Poiana Mare, cu privire la faptul că un minor ar fi băut o substanţă toxică şi nu mai respiră.

Soț și soție, din jud. Argeș, masă mortală. O substanță TOXICĂ le-a adus sfârșitul

“La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii care au constatat faptul că, minorul în vârstă de doi ani, în timp ce se afla la o stână de ovine, din extravilanul comunei, ar fi băut o substanţă toxică ce se afla depozitată într-o anexă gospodărească, acesta pierzându-şi cunoştinţa. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj medical, minorului fiindu-i acordat primul ajutor, însă, din nefericire, acesta a decedat”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Cercetările continuă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc evenimentul.

Citește și Tragedie la Iași: una dintre cele două fetiţe care au fost spălate pe cap cu o substanţă toxică pentru oi a murit

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here