Un fost general al armatei poloneze consideră că NATO ar trebui să doboare imediat absolut toate rachetele care zboară în direcția României și Poloniei. 

„Ar trebui luată o decizie, la nivelul NATO, de a doborî, în spațiul aerian ucrainean, rachetele care se îndreaptă spre Polonia sau România”, a declarat generalul polonez Waldemar Skrzypczak. Skrzypczak este un expert polonez, fost comandant al Forțelor Terestre și fost ministru adjunct al Apărării Naționale al Republicii Polone, precizează agenția Ukrinform.

„Mesajul NATO ar trebui să fie următorul: să îl avertizăm pe Puțîn că orice rachetă care zboară în direcția noastră va fi doborâtă. Spunem că ne apărăm și, că parte a acestei apărări, doboram rachetele care zboară în direcția, de exemplu, a Poloniei sau a României”, a declarat v pentru Ukinform.

El a explicat că NATO nu ar trebui să spună că ajută Ucraina să doboare rachetele  pentru a evita să se angajeze într-o discuție cu Rusia despre presupusă implicare a Occidentului „în cel de-al treilea război mondial, ci mai degrabă să sublinieze apărarea teritoriului Alianței”.

„Este vorba despre securitatea colectivă a Alianței Nord-Atlantice”

Potrivit generalului polonez, o decizie politică în acest sens ar trebui să fie luată fără întârziere la nivelul NATO, întrucât „este vorba despre securitatea colectivă a Alianței Nord-Atlantice. În plus, această decizie va fi, de asemenea, în interesul Ucrainei.”

 

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a calificat drept un dublu standard faptul că aliații au ajutat Israelul să doboare rachete și drone lansate de Iran, în timp ce refuză să ofere asistență similară Ucrainei.

El a subliniat că, în timp ce au protejat Israelul, țările partenere au demonstrat că există suficiente echipamente de apărare aeriană pentru a intercepta un număr semnificativ de rachete și drone iraniene, dar o astfel de demonstrație „trebuia să fie și o demonstrație pentru Rusia”.

În același timp, președintele ucrainean a amintit că avioane rusești și rachete inamice au traversat în mod repetat spațiul aerian al Poloniei și României, și nu a existat nicio reacție, ceea ce indică „dublul standard”. Zelenski a precizat că, în acel moment, avioanele aliate ar fi trebuit să doboare acele rachete.

În 29 decembrie 2023, una dintre rachetele rusești a încălcat spațiul aerian polonez, rămânând în aer timp de aproximativ trei minute și zburând aproape 40 de kilometri. În acel moment, Polonia a mobilizat avioane de lupta F-16 pentru a-și proteja spațiul aerian.

În 24 martie, o rachetă rusească a încălcat din nou spațiul aerian polonez în apropierea satului Ocerdow din regiunea Lublin și a rămas acolo timp de 39 de secunde. Deși forțele de apărare aeriană ale Poloniei au urmărit traiectoria rachetei, nu s-a luat nicio decizie de a o doborî.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here