Un membru PSD Iaşi, Viorel Blăjuţ, fost preşedinte executiv al filialei municipale, s-a arătat oripilat de atacurile din interiorul PSD Iaşi la adresa vicepreşedintelui american Kamala Harris, el cerând demisia liderului filialei judeţene a partidului, Maricel Popa. Viorel Blăjuţ a scris, vineri seară, pe Facebook că şeful PSD Iaşi, Maricel Popa, şi-a dat arama pe faţă, după ce a redistribuit pe grupurile interne din PSD Iaşi postarea preluată de un consilier judeţean al partidului, în care este criticată în termeni vehemenţi prezenţa vicepreşedintelui american Kamala Harris în România. “Nici nu-ţi vine să crezi că ai stat cu un astfel de trădător la masă, care pe deasupra mai este şi şeful PSD Iaşi. Cum să spui asemenea enormităţi pe care nici ambasadorul Rusiei în România nu are curajul să le spună? Eu sunt oripilat că un astfel de om a fost lăsat să conducă PSD la Iaşi. Îl respect pe domnul Ciolacu, îl admir, l-am văzut alături de şeful statului şi de premier la întâlnirea cu vicepremierul american, arătând astfel că şi partidul nostru este alături de NATO, de ţările membre UE care au o poziţie fermă împotriva Rusiei, care a declanşat acest război. Dar nu înţeleg cum acest trădător de la Iaşi s-a infiltrat la nivel atât de înalt în PSD, devenind omul de încredere al domnului Ciolacu în Iaşi”, a scris Viorel Blăjuţ, care a ocupat funcţia de preşedinte executiv al filialei municipale PSD Iaşi până la începutul lunii trecute, când s-a decis dizolvarea acestei structuri. Blăjuţ a precizat că îi cere demisia lui Maricel Popa de la şefia organizaţiei şi le cere colegilor din filială să ia atitudine. “Dacă colegii mei de partid nu reacţionează şi nu îi cer demisia, eu, luni, la prima oră, înregistrez demisia mea din partid. Nu pot sta lângă acest trădător de ţară, care, asmuţit de ruşi, sare la gâtul aliaţilor noştri, pentru că au “îndrăznit” să apere Ucraina. Mă dezic de acest individ şi îi rog şi pe colegii noştri să o facă”, a afirmat social-democratul Viorel Blăjuţ. Consilierul judeţean PSD Iaşi Mircea Manolache a postat, vineri, pe pagina sa de Facebook un text în care este criticată prezenţa vicepreşedintelui american Kamala Harris în România, în timp ce autorităţile române sunt catalogate ca “slugi”. Mesajul a circulat în cursul serii pe grupurile interne ale PSD Iaşi, dar reprezentanţii formaţiunii susţin că textul a fost preluat de o persoană “fără a înţelege foarte bine substratul”. Ulterior, textul a fost şters de pe pagina consilierului PSD Iaşi Mircea Manolache, însă a fost preluat de unii membri PSD şi promovat pe grupurile interne ale PSD Iaşi. Printre cei care au redistribuit postarea s-ar fi numărat inclusiv liderul PSD Iaşi, Maricel Popa, potrivit unor capturi de ecran apărute în presa locală. Purtătorul de cuvânt al PSD Iaşi, Vlad Ciobanu, a declarat că textul respectiv nu reprezintă poziţia oficială a consilierului judeţean Mircea Manolache, ci a fost preluat de către o altă persoană care îi administrează pagina de Facebook. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].