Un fost informator al poliţiei federale americane (FBI), Joseph Moore, în vârstă de 50 de ani, căsătorit şi cu patru copii, care s-a infiltrat timp ce zece ani, în perioada 2007-2017 din partea Biroului Federal de Investigaţii în Ku Klux Klan, vorbeşte public despre această perioadă ”pentru ca publicul să ştie”, în caz că i se întâmplă ceva. ”Dacă KKK are o ţintă azi, acea ţntă eu sunt”, a declarat el miercuri seara la postul francez France2. Ideea unui agent bine intenţionat care intră cu riscul vieţii în Ku Klux Klan, o reţea rasistă foarte violentă, apărută în timpul Războiului de Secesiune şi alimentată de anii de segregare rasială în Sudul Americii, obsedează cinematograful american, însă pentru Joseph Moore nu este o ficţiune. După un deceniu de joc dublu nu scapi nepedepsit. Joseph Moore trăieşte în continuare în Florida, împreună cu familia sa, la fel ca în timpul misiunilor pentru ”Birou”, însă s-a mutat şi şi-a schimbat identitatea în 2018. Nu lasă arma de foc din mână şi supraveghează împrejurimile casei cu un sistem de supraveghere cu senzori de mişcare. Cu toate acestea, unii dntre foştii săi ”confraţi” din ”Klan” i-au luat urma şi l-au vizitat de la distanţă. Acesta este motivul pentru care Joseph Moore şi-a reluat numele real şi a decis să vorbească în mod public, începând cu agenţia americană de presă The Associated Press. Acest veteran al armatei americane a ajutat la dejucarea a cel puţin două asasinate, arestarea mai multor membri KKK şi aflarea mai multor lucruri despre ramificaţii ale grupării în rândul forţelor de ordine. Sarcina de a identifica membri ai Klanului în rândul poliţiştilor sau gardenilor de închisoare a fost uşa de intrare în această lume periculoasă. ”FBI voia să adun un maximum de informaţii despre aceşti oameni şi să le confirm identitatea”, rezumă el la AP. În pofida faptului că este legat istoric de Sudul Statelor Unite, Ku Klux Klan este o nebuloasă răspândită pe întregu tertoriu american, organizat în ”capitole”. În 2007, el intră în capitolul ”Uniunea Cavalerilor Sudişti şi Nordişti”. Începe modest, culegând numere de înmatriculare în parcări la reuniuni la care asistă. Însă încrederea pe care i-o acrodă în curând camarazii săi îl face să descopere pregătiri în vederea unei tentatve de asasinat a unui şofer de TIR latinoamerican. Elementele pe care le colectează conduc, până la urmă, la împiedicarea crimei. În timp, presiunea creşte tot mai mult. El ajunge în contradicţie cu regulile în vigoare, dezvăluind ceea ce face soţiei şi părinţilor. Diagnosticat bipolar, nu este crezut de către soţie, pe care ajunge să o ia la evenimente KKK. Aceste confidenţe şi indiscreţii obligă FBI-ul să-l deconecteze. Însă poliţia federală îl caută în 2013. Misiunea de această dată este să se infiltreze în capitolul ”Cavalerii Tradiţionalişti Americani”, unde ajunge, după un an, însărcinat cu securitatea şi comunicaţiile interne. În decembrie 2014, un baron local, Charles Newcomb, îi vorbeşte despre un nou plan de asasinat. Un gardian activist KKK apelează la prieteni pentru a-l elimina pe Warren Williams, un fost deţinut afroamerican cu care se afla în conflict. Joseph Moore înregistrează conversaţile pe această temă la care a luat parte, timp de luni de zile. În aceste înregistrări audio, Charles Newcomb spune ”îl ciopârţim aici şi apoi îl aruncăm în rţu? Ce facem?”. Câteva zile mai târziu, Moore trimite comanditarilor o forografie în care Williams apare întins, inert şi aparent mort, pe care a regizat-o el însuşi. Misiunea este un succes, iar FBI-ul efectuează trei arestări. În mărturia sa, Joseph Moore explică mecanica succesului său rapid în KKK. ”Am inventat un personaj care a participat la campanii în străinătate, medaliat, care a efectuat operaţiuni externe, mai multe decât am făcut”, dezvăluie cel care a fost lunetist în trupele americane, ”un personaj pe care să-l considere util în orgaizare la scară înaltă”. ”Dacă nu eşt credibil, învestit la toate nivelurile, nu ai şansa să-ţi regăseşti familia seara. Deci trebuie să intri până-n gât pentru a-ţi asigura securitatea ta şi a familiei tale”, spune el. După anii petrecuţi în KKK, el conchide că organizaţia recrutează tot mai mulţi bărbaţi din forţele de ordine şi din sistemul carceral. ”Dacă vrei să ştii de ce nu au oamenii încredere în poliţie, este pentru că au o rudă sau un prieten care a fost vizat de un extremist care purta o insignă sau o armă. Iar eu ştiu că este aşa. În fond, am dejucat o tentativă de asasinat orchestrată de poliţişti”, conchide el Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].