Un gel hemostatic pe bază de plante care poate stopa rapid sângerare a primit autorizarea Administraţiei americane pentru alimente şi medicamente (FDA) pentru utilizare externă, pe baza datelor preclinice care îl compară cu un produs standard de îngrijire.
Podusul, a cărui lansare este prevăzută pentru sfârşitul anului 2024, este un gel derivat din alge care vine într-o seringă preumplută şi nu necesită presiune manuală pe rană pentru a crea un cheag de sânge, potrivit companiei producătoare, scrie news.ro.
Noul gel poate fi utilizat pentru leziuni care pun viaţa în pericol, a declarat președintele companiei producătoare pentru Reuters.
Tratamentele actuale, care folosesc tifoane şi alţi agenţi chimici, durează mai mult de cinci minute pentru a acţiona, cu presiune aplicată şi pe rană, în timp ce noul gel durează câteva secunde, a precizat acesta.
Producătorul american intenţionează să dezvolte şi să producă gelul pentru a răspunde nevoilor armatei americane, agenţiilor guvernamentale de sănătate, sistemelor de servicii medicale de urgenţă („EMS”) şi profesioniştilor din domeniul medical care se confruntă în mod obişnuit cu răni traumatice şi au nevoie de o soluţie pentru a opri şi controla rapid şi eficient sângerările severe.
O persoană moare în urma unei leziuni aproape la fiecare 3 minute, iar 40% dintre aceste decese se datorează hemoragiei majore sau consecinţelor acesteia.