Candidatul PSD la Primăria Municipiului București, Gabriela Firea, este hotărâtă să pună Bucureștiul pe harta marilor capitale ale lumii, prin construirea unui nou aeroport, până în 2029.
Gabriela Firea a participat, vineri, alături de primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, la Romaero, la prezentarea Studiului de Oportunitate pentru proiectul de construire a noului aeroport București Sud.
”Proiectul despre care vorbim astăzi, un aeroport în sudul Capitalei, este așteptat de peste 20 de ani. S-a vorbit mult despre necesitatea ca Bucureștiul să mai aibă încă un aeroport internațional. Mă bucur că am putut ajuta și sper să o fac în continuare și mai mult, pentru ca acest proiect să prindă aripi și să fie realizat.
O data intrat pe mâna colegului meu, Daniel Băluță, și a echipei sale și având și garanția susținerii Ministerului Transporturilor și a Premierului Marcel Ciolacu, cu care am discutat chiar astăzi despre acest obiectiv, sunt absolut convinsă ca într-un timp foarte scurt, aș spune chiar record, ne vom întâlni, în aceeași formulă, la inaugurare. În același timp apreciez parteneriatul cu compania franceză, pentru că și în mandatul de primar general am avut o colaborare foarte bună cu mediul de afaceri francez, cu Ambasada și consulatul. Reamintesc proiectul cel mai mare din sud-estul Europei, în domeniul mediului, realizat cu investitorii francezi, Stația de Epurare Glina 2, dar și alte proiecte, cum ar fi Apa Nova sau Incineratorul de nămol. Pentru bucureșteni, și nu numai, această investiție este vitală și m-aș bucura ca împreună să determinăm ca din ce în ce mai mulți turiști din Europa și din întreaga lume să vină în București pentru a admira clădirile monumentale, parcurile, Centru Vechi al capitalei”, a declarat Gabriela Firea.
Studiul de Oportunitate pentru proiectul Aeroportului București Sud a fost realizat de un consorțiu, coordonat de către compania franceză SETEC, compus din trei companii de renume în domeniul construcțiilor și infrastructurii, cu expertiză relevantă în proiectarea și realizarea aeroporturilor, Concreate Design Solution, Urban Scope și SETEC.
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL BUCUREȘTI SUD VA FI RIDICAT ÎN APROPIERE DE COPĂCENI
Specialiștii consorțiului au elaborat o analiză multicriterială a oportunității construirii unui aeroport in zona de sud a capitalei, care a relevat faptul că proiectul reprezintă un moment important dezvoltarea infrastructurii de aviație a României și a regiunii de sud-est a Uniunii Europene, având în vedere noul statut al României, ca proaspăt membru al Spațiului Schengen aerian, estimându-se că noul terminal va avea o suprafață redusă pentru controlul vamal.
Construirea unui nou aeroport al Capitalei este un pas important în strategia de dezvoltare a infrastructurii de aviație a României și a regiunii de sud-est a Uniunii Europene, cu impact direct asupra decongestionării traficului aerian din zona Capitalei, concentrat acum doar pe Aeroportul Otopeni.
București Sud, noul aeroport internațional al Capitalei, va fi construit în imediata apropiere a localității Adunații Copăceni din județul Giurgiu, situată la 24 de kilometri de centrul Capitalei României și la o distantă de 43 de kilometri față de granița cu Bulgaria.
Estimările specialiștilor arată că până în 2050, traficul de pasageri ar putea crește semnificativ, până la aproximativ 65 de milioane de pasageri anual. Localizarea unui aeroport în zona de Sud a capitalei este considerată strategică pentru că oferă acces convenabil la rețelele de transport existente și viitoare, inclusiv la drumuri, căi ferate, căi navigabile și sisteme de metrou, conectivitate care asigură un acces rapid și fără probleme pentru pasageri și transportatori, favorizând creșterea mobilității și a oportunităților comerciale.
Studiul arată că noul aeroport are nevoie de o suprafață de aproximativ 90.000 de mp pentru terminalul destinat pasagerilor, respectiv 3.000 de mp destinați terminalului cargo, inclusiv pentru zonele de procesare, de îmbarcare, sistem transport bagaje, zone comerciale, circulații etc., distribuite pe mai mute etaje pentru a reduce amprenta la sol.
Aeroportul București Sud se va construi pe un teren cu o suprafață de 700 de hectare, fiind proiectat pentru a deservi 11, 5 milioane de pasageri anual, într-o primă etapă, cu posibilitatea de extindere pentru a acomoda peste 20 de milioane de pasageri in etapa a doua și transportul a cel puțin 30.000 de tone de mărfuri anual.
Conform estimărilor, se preconizează ca etapele de implementare a proiectului, sa se deruleze foarte repede, astfel încât la finalul anului 2029, acesta să fie operațional pentru un volum de aproximativ 8 milioane de pasageri: o 2024 – august – finalizare Studiu Prefezabilitate o 2025 – septembrie – finalizare SF si PUZ o 2025 – octombrie – procedura achiziție proiectare și execuție pt fazele 1 si 2 (8 milioane pasageri) o 2026 – ianuarie – demarare proiectare și execuție (proiectare 9 luni si execuție 3 ani) o 2029 – decembrie – finalizare fazele 1 si 2.
Evenimentul a fost marcat de prezența unor oficialități importante, precum, Bogdan Mîndrescu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, reprezentanți ai companiei franceze SETEC, lideri mondiali în previzionarea și proiectarea infrastructurii de transport aerian, oficiali ai Ambasadei Franței la București