Românilor li se pregătesc noutăți fiscale, precum RO e-Proprietatea și Declarația unică inteligentă pentru PFA. Un anunț în acest sens a fost făcut, vineri, de ministrul Finanțelor Marcel Boloș (PNL).
„E un pachet de măsuri de digitalizare a României. Alături de e-Factura, e-TVA, sunt în pregătire și RO e-Proprietatea. Va avea o discuție cu mediul de afaceri. În pregătire este Declarația unică inteligentă pentru PFA. Sunt în pregătire și modulele antifraudă de organizare a inspecției fiscale și antifraudă”, a anunțat Boloș, precizând că acsetea vor intra în testarea pilot din 1 august.
“Astăzi s-au adoptat modificările la mecanismul e-TVA. 6 luni, până la 1 ianuarie 2025, se extinde perioada în care notele de diferențe privind TVA dar și notele justificative să nu fie percepute contribuabililor, a arătat ministrul.
„Ministerul Finanțelor are posibilitatea să observe de unde vin diferențele privind TVA, între ceea ce avem înregistrat la Fisc și ceea ce rezultă din deconturile depuse de contribuabil. Se constituie comitetul e-TVA cu reprezentanții mediului de afaceri și Ministerului de Finanțe și ANAF”, a mai spus Boloș.
De asemenea, acesta a precizat că s-a abrogat nota justificativă și s-a înlocuit cu „notificarea de conformitate”.
„TVA este cel mai important impozit pe care România îl are și îl colectează la bugetuld e stat. Sunt prevatuti 120 mld care ar urma sa fie incasate in bugetul de stat. Este principalul nostru impozit prin care se finanțează, școli, spitale, asistență socială – pensiile”, a conchis ministrul Finanțelor.