Ministrul israelian al securităţii naţionale, Itamar Ben-Gvir, de extremă dreapta, s-a declarat împotriva livrării de mai multe ajutoare pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza. 

Atât timp cât avem ostatici în Fâşia Gaza, nu trebuie să facem nicio concesie, nici măcar populaţiei civile’, a spus el pentru portalul de ştiri Arutz Sheva.

Ben-Gvir a fost singurul membru de cabinet care a votat împotriva ajutorul suplimentar cerut de Statele Unite.

Naţiunile Unite şi organizaţii de asistenţă avertizează în legătură cu foametea acută din fâşia palestiniană de coastă, greu încercată de război.

În octombrie, guvernul de la Washington a dat un termen de 30 de zile Israelului spre a îmbunătăţi livrarea de ajutoare către populaţia civilă din Gaza, ameninţând, în caz contrar, cu blocarea asistenţei militare americane.

După expirarea termenului la începutul săptămânii, SUA au spus că, deşi Israelul a luat unele măsuri, este nevoie de mai mult.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here