Un poliţist implicat în desfăşurarea ştafetei torţei olimpice în Japonia a fost testat pozitiv cu coronavirus

Un poliţist implicat în desfăşurarea ştafetei torţei olimpice în Japonia a devenit primul participant la eveniment testat pozitiv cu Covid-19, au anunţat, joi, organizatorii, potrivit The Japan Times. Bărbatul are în jur de 30 de ani şi a fost găsit infectat după ce a fost implicat în desfăşurarea ştafetei în prefectura Kagawa. Poliţistul a dirijat traficul în oraşul Naoshima, sâmbătă, iar duminică a început să aibă febră. Bărbatul a purtat mască tot timpul şi nu a avut contact cu alergătorii. Pe de altă parte, doi dintre cei care urmau să participe la ştafetă în prefectura Tottori, luna viitoare, o personalitate TV şi un fost sportiv, au renunţat. Jocurile Olimpice de la Tokyo, amânate de anul trecut, urmează să înceapă în 92 de zile. Organizatorii şi autorităţile japoneze au afirmat că nu se pune problema altei amânări. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here