Ies la iveală noi detalii teribile în cazul polițistului-stripper din Cluj, prins drogat la volan. Răzvan Vasile Petruș a fost condamnat la șase ani cu executare, pentru viol. De asemenea, ofițerul trebuie să îi dea victimei sale și suma de 8.000 de euro drept daune morale. Acesta a contestat decizia instanței, iar magistrații urmează să analizeze cererea. În plus, omul legii nu e străin de lumea interlopă, și s-ar fi învârtit prin cercurile mafioților înainte de a îmbrăca uniforma legii.   

Polițistul Răzvan Vasile Petruș a fost condamnat la șase ani cu executare după ce a violat o tânără. Modul în care agentul a acționat este unul halucinant. Răzvan Vasile Petruș și victima lui erau împreună la o petrecere. La un moment dat, fata a vrut să meargă să se odihnească, iar polițistul a dat buzna peste ea și a obligat-o să întrețină raporturi sexuale, spun jurnaliștii.

Fapta teribilă a avut loc în anul 2022. Atunci, Răzvan Vasile Petruș a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, apoi plasat în arest la domiciliu. După ceva timp, individul a fost plasat sub control judiciar. 

În vara acestui an, Răzvan Vasile Petruș a fost prins de colegii lui în timp ce conducea sub influența substanțelor interzise într-o mașină neînmatriculată. El s-a ales cu dosar penal în urma incidentului.

Potrivit presei, polițistul Răzvan Vasile Petruș are legături strânse cu anturajele de interlopi. Unul dintre prietenii agentului este judecat pentru că a hărțuit o minoră, iar altul pentru că a condus fără permis. 

Chiar dacă are un trecut infracțional bogat, bărbatul continuă să lucreze la Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, însă are atribuții restrânse, spun jurnaliștii. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here