Un tsumani de proporții se va produce cu certitudine în Marea Mediterană, în următoarele trei decenii, a avertizat Comisia Oceanografică Interguvernamentală a UNESCO. Prima țară amenințată ar fi Spania, iar specialiștii au schițat deja scenarii apocaliptice. 

Dacă un cutremur s-ar produce în zona faliei Averroes de sub Marea Alboran – aproximativ la jumătatea distanței dintre coasta Málaga și nordul Africii, s-ar putea provoca valuri cu o înălțime de 6 metri, care ar ajunge în Spania în doar 21 de minute. În cel mai optimist scenariu, locuitorii din zona amenințată ar avea la dispoziție cel mult 35 de minute pentru a se refugia din zona limitrofă malului, scrie publicația La Razon, citată de EuroNews.

 

„În vestul Mediteranei, dacă avem un cutremur lângă Algeria, acesta (tsunami) va traversa marea într-o oră și 15 minute.”, a precizat un specialist al Comisiei Oceanografice Interguvernamentale a UNESCO

 

„Deși tsunami-urile noastre nu sunt la fel de mari ca în Pacific, nu este nevoie de valuri înalte de 30 de metri pentru a avea pagube și răniri. Chiar și 50 de centimetri pot fi periculoși pentru înotători”, a adaugat acesta.

În Spania, Planul de stat pentru protecția civilă împotriva riscului de tsunami dispune de un sistem de alertă rapidă pentru identificarea cutremurelor subacvatice și de un plan de coordonare a răspunsurilor autorităților pentru a asigura siguranța populației. Și Franța are un plan de alertă roșie pentru primele 15 minute după un tsunami, prin CENALT, înființat în 2012.

 

În 2022, UNESCO a întreprins o misiune în Insulele Eoliene, în largul coastei Siciliei, pentru a investiga riscul reprezentat de vulcanii subacvatici. Aceștia ar putea provoca tsunami catastrofale, afirmă vulcanologul Francesco Italiano de la Istituto Nazionale di Geofisica e Vulcanologia din Italia.

De la începutul secolului al XX-lea, au avut loc aproximativ 100 de tsunami-uri în Marea Mediterană și în mările înconjurătoare, ceea ce reprezintă aproximativ 10% din numărul total de tsunami-uri produse la nivel mondail în această perioadă.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here