Un vietnamez în vârstă de 45 de ani, Vo Van Hong, a fost condamnat miercuri, în Belgia, la 15 ani de închisoare cu privire la un rol important pe care l-a jucat într-un trafic de migranţi care a condus la moartea a 39 de vietnamezi într-un container, în 2019, în Anglia, relatează AFP. Vo Van Hong este considerat în partea belgiană a anchetei liderul organizaţiei care a acţionat de la Bruxelles, de unde au fost preluate cel puţin 15 dintre victime. În total 39 de cadavre au fost descoperite, la 23 octombrie 2019, în partea din spate a unui camion, în zona industrială Grays, la est de Londra. Aceasta este una dintre cele mai tulburătoare drame ale migraţiei din ultimii ani. Victimele – 31 de bărbaţi şi opt femei, cu vârste cuprinse între 15 şi 44 de ani – erau toate originare din Vietnam. Ele au murit prin asfixiere şi hipertermie, din cauza căldurii şi unei lipse a oxigenului, în container. Containerul respectiv a ajuns pe teritoriul britanic din portul belgian Zeebruges, iar o anchetă a fost deschisă rapid în Belgia în vederea identificării legăturii acestui trafic de persoane care acţiona de pe teritoriul belgian. În total 23 de persoane – în principal vietnamezi, dar şi belgieni de orgine vietnameză – au fost judecate în decembrie 2021 la Tribunalul Corecţional din Bruges. Preşedintele completului de judecată a detaliat în hotărâre vina fiecăruia dintre cei 23 de inculpaţi. El a început cu cazul lui Vo Van Hong, care a fost găsit vinovat de conducerea ”unei organizaţii criminale” în Belgia, care a permis trecerea clandestină în Regatul Unit a unui total de ”115 persoane” identificate în perioada septembrie 2018-mai 2020, când acesta a fost arestat. Pedeapsa stabilită este pedeapsa cerută de către Parchetul federal belgian în rechizitoriu, şi anume pedeapsa maximă prevăzută cu privire la aceste fapte. Vo Van Hong a fost condamnat, de asemenea, la plata unei amenzi în valoare de un milion de euro. Împotriva celorlalţi 22 de inculpaţi au fost cerute pedepse cuprinse între unul şi zece ani de închisoare. În afară de Vo Van Hong, alţi patru inculpaţi au compărut ca deţinuţi. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].