Pe parcursul regimului lui Nicolae Ceaușescu, Bucureștiul a fost martorul unor transformări radicale, iar una dintre cele mai surprinzătoare acțiuni a fost mutarea a trei blocuri în urma unui plan ambițios de urbanizare. Această acțiune extraordinară, orchestrată în vremuri tumultoase, ne amintește de ambițiile arhitecturale ale regimului Ceaușescu și de impactul pe care acestora l-au avut asupra peisajului urban al capitalei.
Una dintre realizările notabile din perioada regimului comunist a fost mutarea pe roți a primului bloc, împreună cu locatarii săi, având o greutate de aproximativ 7.600 de tone. Această acțiune a avut loc pe 27 mai 1983, după finalizarea lucrărilor de sistematizare și modernizare a șoselei Ștefan cel Mare, derulate între anii 1978 și 1982. Lucrările au constat în lărgirea drumului la patru benzi de circulație pe sens, dintre care una era destinată tramvaielor, și au inclus întreaga zonă de locuințe de la marginea șoselei.
Cu toate acestea, între străzile Tunari și Aurel Vlaicu au rămas trei blocuri care se aflau în afara aliniamentului general cu o distanță cuprinsă între 8 și 14 metri. Această situație a generat dificultăți semnificative pentru circulația rutieră și pietonală. Astfel, în urma unei analize detaliate, care a inclus opțiunea demolării celor trei blocuri, s-a decis, în final, mutarea clădirilor pe distanțe variind între 8 și 14 metri.
Mutarea acestor blocuri s-a dovedit a fi cea mai economică soluție, reprezentând între 28-32% din costul demolării și reconstrucției unei clădiri similare. De asemenea, cele 4-5 luni necesare pentru mutarea blocului au fost considerabil mai scurte decât perioada de reconstrucție a unui bloc nou, care ar fi durat aproximativ 8-9 luni, ceea ce a generat economii semnificative de materiale. Aceste detalii sunt relatate în cartea „Translația construcțiilor” de Eugeniu Iordăchescu, supranumit și „inginerul care a mutat biserici”.
Astfel, în data de 27 mai a anului 1987, blocul de 7 etaje, situat pe str. Aurel Vlaicu nr. 166, a pornit la drum, într-o „călătorie” ce avea să dureze 7 ore şi 37 de minute.
Clădirea de care vorbim avea o greutate de 7.600 de tone, înălţime de 17 metri şi lăţimea de 12 metri. Imobilul a fost ridicat cu ajutorul unor prese puternice, aşezat pe niste cărucioare speciale ce au fost trase pe căile de rulare de nişte trolii programate. In punctele-cheie ale construcţiei au fost montaţi senzori de mare precizie la acea vreme. Practic, cele două clădiri, rezultate în urma dezlipirii blocului, au fost mutate aproape 70 de metri pe diagonală. Cele două imobile au fost despărțite la 55.75 metri.
Blocul a fost relocat împreună cu toți locatarii, cu excepția celor de la parter. În plus, aceștia au avut parte de toate utilitățile necesare pe durata mutării: apă curentă, canalizare, energie electrică, gaze, ascensor și telefon, fiind asigurată racordarea la rețelele municipale prin racorduri flexibile. La acea vreme, presa a relatat că locatarii celor 80 de apartamente au ieșit pe balcoane, unii dintre ei savurând cafeaua sau berea în timp ce se desfășura mutarea.
Proiectul, utilajele și tehnologia de relocare a blocului au fost complet românești. Ulterior, au fost mutate și celelalte două blocuri, unul având 7 etaje și o greutate de 4.000 t, iar celălalt cu 5 etaje și 2.400 t.
